miercuri, 2 august 2017

Rodica Elena Lupu şi Stela Popescu - 27 ianuarie 2017, Bucureşti - Interviu cu Stela Popescu realizat in 7 august 2010



Şi în 2010
 Rodica Elena, Paul-Fuego, Stela Popescu

“O mască râde, o mască plânge” (Interviu cu Stela Popescu)

„Inteligenţă, putere, intuiţie, imaginaţie, observaţie – iată Omul, Stela Popescu!
Stela Popescu s-a născut într-o familie de învăţători modeşti, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă, în 1940, când tatăl ei a fost deportat în Siberia, iar mama s-a refugiat, împreună cu ea în România, la Braşov. Avea pe atunci cinci anişori. În 1953, susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel joacă în spectacole de teatru. După absolvire, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde a susţinut 400 de spectacole pe an.
***
Rodica Elena Lupu: Mă bucur nespus de mult, Stela, să te întâlnesc împreună cu Fuego, înainte de a fi împreună alături de el în emisiunea „Familia Favorit”. Aş vrea să stăm puţin de vorbă şi să-mi răspunzi la câteva întrebări. Din anul 1963 până în anul 1969 ai jucat la Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”?
 


Stela Popescu:
 Da, Rodica, ai dreptate, iar din anul 1969, mi-am desfăşurat activitatea la Teatrul de Comedie, ceea ce nu m-a împiedicat să colaborez cu Radiodifuziunea Română, pe atunci Radioteleviziunea, încă din 1963 până în prezent. La Teatrul de Comedie am jucat din 1969 până în 1993, când am revenit la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde vă invit în toamnă la spectacolele care se vor desfăşura în sala renovată de pe Calea Victoriei, care este foarte frumoasă.
R.E.L.: Vo veni cu plăcere şi eu şi Paul. Pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu a fost apaudată în piese precum „Omul care a văzut moartea”, „Mama Boema”, „Boema, slăbiciunea mea” şi multe altele. Ai jucat 18 ani în „Preşul”, 12 ani în „Peţitoarea” şi 10 ani în „Plicul”.
Stela Popescu: Aşa este. Am avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.
R:E:L: În paralel, ştiu că ai avut o strânsă colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care te-ai căsătorit în anul 1969, la puţin timp după divorţul de Dan Puican. În anii 1971-1979 ai făcut un cuplul memorabil, pe scenă şi la televiziune, cu Ştefan Bănică iar cuplul umoristic Stela – Alexandru Arşinel, care a început în 1979, este şi va fi garanţia umorului de calitate, cu textele scenetelor semnate de Mihai Maximilian.
Stela Popescu: Soţul meu, Mihai Maximilian, avea capacitatea de a „simţi” textul şi de a sublinia ideile. Dacă Sandu Arşinel spune cel mai bun monolog, este pentru că a învăţat de la soţul meu şi pentru că are texte bune. Un om talentat nu se poate pune în valoare dacă nu are un regizor bun. Puiu Maximilian a fost un autor de excepţie. Ca dovadă, faptul că acum ducem o lipsă fantastică de autori. Se poate vedea că fiecare monolog al lui trăieşte şi astăzi. Cel cu beţivul, de exemplu, pe care-l face Arşinel, datează de zeci de ani. A fost scris în anul 1966. Acest monolog a fost interpretat de către un actor de la Deva, de Mişu Fotino, de Ştefan Banică Senior şi de Sandu Arşinel. Şi cine ştie câţi alţii îl vor interpreta… Fiecare schetch sau monolog scris de Puişor, cum îi spuneam eu soţului meu, era o mică piesă de teatru.
R.E.L: Cum vă spuneam la început, sunt împreună cu Stela Popescu şi cu Paul Surugiu – Fuego, înainte de a începe emisiunea „Familia Favorit”, prezentată de Paul – Fuego care intervine în discuţia noastră.
Fuego: Doamna Stela Popescu, permiteţi-mi ca în emisiune să interpretez pentru dumneavoastră melodia „Actorul”, de pe viitorul meu CD, care va fi lansat în toamnă şi pe care l-am realizat în colaborare cu compozitorul Jolt Kerestely cel care m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi.
Stela Popescu: Te voi asculta cu plăcere, Paul, şi îţi mulţumesc.
R.E.L: Emoţionată, Stela îşi aminteşte o melodie dragă sufletului ei.
Stela Popescu: Nu ştiu dacă îţi aminteşti Paul, că, soţul meu a creat versurile unei melodii la care ţin foarte tare, intitulată: „O mască râde, o mască plânge”? Dacă vrei mi-ar face mare plăcere să o cânţi tu.
Fuego: Mă simt onorat să am în repertoriul meu această melodie a maestrului Mihai Maximilian. Vă mulţumesc din suflet şi să ştiţi că o voi interpreta cu mare plăcere. Totodată spectacolul meu, ”Ce faci astă seară, tu?”, prezentat într-un turneu naţional iniţiat de mine, care cuprinde melodii de neuitat, vreau să-l jucăm pe scena teatrului Constantin Tănase. Am discutat cu domnul Arşinel şi dorinţa mea va fi îndeplinită.
Stela Popescu: Sigur că da, Paul, tu eşti un cântăreţ şi un actor foarte bun, iar Sandu Arşinel este un om deosebit şi nici nu aş fi crezut că nu este de acord ca acest spectacol al tău să fie jucat pe scena Teatrului Constantin Tănase.
R.E.L: În 1958, ai debutat în cinematografie în pelicula „Alo? Aţi greşit numărul”. A jucat în peste 25 de filme precum „Nea Mărin miliardar”(1979), „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988)… Ai făcut o carieră memorabilă şi în televiziune unde ai apărut de la înfiinţare până în prezent în piese de teatru şi în emisiuni de divertisment, reuşind să transmiţi ceva din spiritul satiric şi contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. Începând din anul 1990, ai fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea şi Naţional TV. Ai jucat în serialul TV „Cuscrele” (2005-2006) precum şi în telenovelele „Râzboiul sexelor” (2007-2008), „Regina” (2008-2009) şi „Aniela” , 2009-2010, unde ai făcut o creaţie memorabilă în rolul Coanei Chiva. Dar cu toate acestea teatrul de revistă îl iubeşti cel mai mult, Stela?
Stela Popescu: Da, de aceea nici nu mă gândesc vreodată să îl părăsesc. La Teatrul de Revistă limbajul este mai colorat, popular, nu foarte intelectual, special conceput pentru a fi înţeles de toţi cei care ne ascultă, se deschide tuturor. Ei bine, cu astfel de texte poţi să îndrepţi greşeli, să schimbi mentalităţi, pentru că acest limbaj se face înţeles.
R.E.L.: După mai mult de cincizeci de ani de carieră, sute de turnee, mii de spectacole, reprezentaţii şi apariţii în filme şi la televiziune, de unde găseşte, Stela Popescu energia de a se implica în continuare în diferite proiecte şi turnee peste tot în lume?
Stela Popescu: Această energie o moştenesc de la părinţii mei. Tata a fost deportat în Siberia iar mama, după ce a rămas singură cu un copil, a trebuit să supravieţuiască. Mama provenea dintr-o familie de ţărani şi era foarte puternică. Tata, deportat fiind în Siberia, a trebuit să reziste la greutăţile şi la gerul de acolo şi a supravieţuit. Tatăl meu a trăit 91 de ani şi a murit în urma unei operaţii de bilă. Vreau să-ţi spun că mai e ceva important. Energia mea provine din muncă. Îmi place foarte tare ceea ce fac şi atunci cum să nu am energie şi bună dispoziţie? De acum nu mă mai interesează banii. Asta mă interesa poate cand eram mai tânără. Ceea ce mă interesează acum, este să vadă generaţia aceasta că noi n-am fost nişte proşti, ca am fost buni, am muncit serios, în nişte condiţii pe care numai noi le ştim, de care de multe ori ne aducem aminte şi poate că asta o să ajute cu ceva…
R.E.L: Care sunt florile tale preferate, Stela?
Stela Popescu: Lalelele sunt florile cele mai frumoase pentru mine.
R.E.L: În revista „Taifasuri”, o revistă care are mulţi cititori, ştiu că ai o rubrică permanentă.
Stela Popescu: Da, am o rubrică permanentă în care scriu despre călătoriile mele, despre turnee, şi fac asta cu deosebită plăcere. Vreau să cunoască şi cititorii revistei locurile prin care m-au purtat paşii, acolo unde publicul m-a primit cu braţele deschise şi cu multe, multe aplauze.
R.E.L: În emisiune voi citi o poezie pe care ţi-o dedic cu toată dragostea. Poezia aceasta se află în volumul meu „Cât mai e vreme”, care a apărut în aceste zile la Editura ANAMAROL şi pe care am intitulat-o „Femeia”:
Natura s-a trezit de dimineaţă,
E primăvară-n cuget şi-n simţiri,
Cu rouă-şi spală florile a lor faţă
În suflet se-nfiripă noi iubiri.
Eşti firavă ca firul de lalea
Şi mândră ca o orhidee
Sunt fericit c-ai apărut în viaţa mea
Eşti visul meu, regina mea, femeie!
Sarea pământului, dulceaţa vieţii,
Eşti raza soarelui către pământ,
În versuri te cântă poeţii
Iar eu te port în inimă şi-n gând.
Stela Popescu: Mulţumesc, Rodica. Aşa cum reiese şi din frumoasele tale versuri, femeile reprezintă un dar minunat al naturii. Singura condiţie este să se pună în valoare fără a fi însă ostentativă. Bărbatul şi femeia sunt, categoric, diferiţi, dar complementari. Egalitatea între sexe înseamnă parteneriat. Da, de ce să nu recunoaştem că, uneori o femeie poate face un lucru mai bine decât un barbat, dar acest lucru nu trebuie etalat. Părerea mea e că barbaţii încep să se sperie de femei. Consider că fiecare femeie şi fiecare bărbat trebuie să-şi ştie locul. Dacă nu există respect, nu există nimic. Iar dacă într-un cuplu este relaţia care trebuie, nu se ajunge la infidelitate sexuală, o problemă gravă acum.
R.E.L.: Stela, în urmă cu câţiva ani a apărut cartea „În bucătărie la Steluţa”. Ştim cu toţii că, oda cântă eternitatea, epopeea cântă istoria, drama descrie viaţa, marea poezie este spectrul solar al gândirii omeneşti, bucătăria este arta culinară, o creaţie a omului. Primul pas spre cultură trece de la crud la gătit. Un om sapă cu ideile, altul cu cifrele şi altul cu mâna…, toţi oamenii însă, mănâncă. Nu e nicio ruşine să faci artă în faţa aragazului. Dincolo de aspectul ei fizic şi fiziologic, arta culinară este o activitate de esenţă spirituală, o artă ca toate celelate, stimulativă pentru creativitatea oamenilor, cu atât mai mult cu cât este şi cea mai răspândită dintre „arte”. Spune-mi te rog, îţi place să găteşti?
Stela Popescu: Foarte tare. Când văd un crap de trei sau patru kilograme îl cumpăr şi până acasă mă gândesc pe cine să invit la masă, pentru că îţi dai seama că nu pot să-l mănânc eu tot. Îmi place peştele, îmi plac toate preparatele din peşte iar crapul este preferatul meu. Fac cea mai bună plachie de peşte. Să ştii şi tu, îţi spune asta Stela, pentru a prepara adevărata plachie de peşte trebuie două zile. Gătesc Rodica şi primesc musafirii cu cea mai mare plăcere.

R.E.L.: Când aştepţi musafirii, la masă vor găsi ceea ce preferă, ce le place?
Stela Popescu: De fiecare dată când am musafiri pregătesc ceva deosebit, ţin cont şi gătesc ceea ce preferă fiecare, dar nicodată nu lipseşte peştele.
R.E.L: De fiecare dată când a fost întrebată, Stela Popescu a spus ce vârstă are. Pe 21 decembrie, minunata noastră actriţă, va implini 75 de ani şi arată foarte bine. Care este secretul tău, Stela?
Stela Popescu: Nu fac nimic special. Mă dau cu cremă numai când îmi aduc aminte, nu fac sport, mănânc tot ceea ce îmi place, chiar şi slănină. Singurul lucru pe care îl fac este masajul electric de stimulare. Bineînţeles, mă fardez, îmi place să fiu aranjată, am o stare de spirit zâmbitoare, pentru că absolut totul vine din interior. Dacă nu te înţelegi cu tine, nu poţi arăta bine. Acest lucru să ştii că se reflectă în exterior, oricât ai vrea să-l ascunzi.
R.E.L.: Fiecare zi este un cadou dacă Stela poate să deschidă ochii, să se concentreze pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-a adunat de-a lungul vieţii sale. Aceasta este ca un cont în bancă, iei de acolo exact ce ai adunat. Sfatul celebrei noastre actriţe Stela Popescu este să faceţi şi voi la fel dragi cititori şi spectatori, admiratori ai săi, voi care sunteţi timpul înşirat pe generaţii! Să adunaţii multă fericire şi tot ce e frumos în contul vostru de amintiri şi să le mulţumiţi la fel cum le mulţumeşte Stela celor care şi-au adus aportul la contul ei de amintiri, unde şi astăzi strânge şi mai strânge!

Rodica Elena LUPU
7 august 2010
  1.  ileana
    Ma bucur enorm de mult sa citesc acest interviu cu doamna Stela Popescu. Am admirat si admir foarte mult aceasta generatie din care si dânsa face parte. Sa va tina Dumnezeu cât mai mult sanatoasa sa duceti mai departe aceasta mostenire culturala atât de pretioasa caci parca cu timpul nu mai apar astfel de oameni atât de valorosi cum sunteti dvs si multi altii ca dvs. Sincer,eu prefer si acum sa vad emisiuni umoristice cu dvs decât cu actori mai tineri. Poate sunt mai clasica dar tot umorul acesta sanatos din schetch-urile dvs ma atinge si-mi merge la suflet. Va multumesc ca existati! O admiratoare
Disponibil:
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/rodica-elena-lupu-o-masca-rade

14 comentarii: