Powered By Blogger

sâmbătă, 10 septembrie 2016

FERESTRE COLORATE, de RODICA ELENA LUPU - Editura ANAMAROL, 2015 - Editor/tehnoredactare/coperta, RODICA ELENA LUPU; prefața ION BRAD



Cu o prefață de Ion BRAD:
O invitaţie la lectură 
După volumele sale de versuri anterioare (Voi trăi... Clipa, Autoportret, Cu în-ce-ti-ni-to-rul, Haos, Cât mai e vreme, Între anotimpuri şi altele) apreciate de regretatul poet şi eseist Octavian Paler, ca şi de maestrul Radu Cârneci, era vremea ca doamna Rodica Elena Lupu să le reunească atent, să aleagă lamura lor, să adauge o bogată recoltă recentă şi să dea la lumină, astfel, apărând această admirabilă antologie, frumos şi potrivit intitulată „Ferestre colorate”.
Titlul ne indică atât varietatea lor, cât şi luminile proiectate de poetă asupra lumii interioare, cât şi a realităţilor din jurul ei.
Din interior, nimic nu lipseşte. Tot ce e omenesc ne răsare în faţă. De la naştere până la moarte, trecând prin toate experienţele vieţii, legate între ele prin sentimentul dominant al iubirii. O căutare perpetuă, întâlnim şi despărţiri, fericirea şi nefericirea, care sparg monotonia vârstelor şi anotimpurilor. O metaforă a fenomenului o găsim în această Scară cu flori:
Urcăm cu inima uşoară
Cu-n trup care-a crescut treptat
Purtând în spate trista scară
A tot ce-a fost şi am uitat.

Ne avântăm pe calea înaltă
Purtând doar clorofila-n gând
Şi-apoi cu floarea laolaltă
Ne pomenim visând, cântând.

Iar când se-aprind din noapte zorii
Şi nu mai ştim ciopli lumina,
Alunecăm pe scara florii
Luând în braţe rădăcina.
(...) Închei aici această simplă invitaţie la lectura noilor Ferestre colorate ale acestei poete plină de har, ajunsă, evident, la maturitate deplină, stăpână pe toate mişcările care dau originalitate universului său, cu muzcalităţi interioare, ori revărsate generos, ca să ne cucerească şi să ne încânte.
 Ion Brad, 27 Ianuarie 2015

LICURICI

De prin Ardeal, de pe la noi
Vin licuricii în şuvoi
Cortegiu lung de lampadare
În noaptea singură, prea mare.

Mă cheamă să mă lumineze
Să-mi fie gândurile treze
Ca până-n zori când ne-ntâlnim
Să-mi pară lumea un chilim
Peste pământ scânteietor

De-atâta dor, de-atâta dor...

Din volumul FERESTRE COLORATE, de RODICA ELENA LUPU
Editura ANAMAROL, 2015 ISBN: 978-606-640-105-0

10 comentarii: