marți, 29 septembrie 2015

LANSARE DE CĂRŢI, LIBRĂRIA MIHAI EMINESCU, BUCUREŞTI, 28 SEPTEMBRIE 2015 - RODICA ELENA LUPU




Ce mai sunt literatura si poezia in ziua de azi? Doua redute pe cale de dispariție, necucerite încă de frivol, de simplitate si de tot spectacolul pe care-l vedem zilnic la televizor.
Chiar si asa, societatea asta a noastră e plină de oameni talentați si de neînfricați susținători ai lor, care ne-ar mai putea salva.


Ieri am participat, in calitate de iubitor al artelor, la un eveniment cultural de anvergura organizat de către Rodica Elena Lupu, neobosit om de cultura, editor si poet, care susține, încurajează si promovează talentul si pe toți cei ce sunt nume pregnante in zona artistica. Cum muzica e in strânsă legătura cu poezia si proza, am ținut si eu un discurs, fericit fiind ca nu sunt unul dintre dintre "ultimii mohicani" care mai cred cu ardoare in promovarea limbii romane.
S-au lansat 15 antologii de poezie si 5 de proza. Printre invitați, care-au transformat un eveniment sec, intr-o adevarata bucurie a spiritului, s-au numărat: Emil Lungeanu, Ion Dodu Balan, George Roca (Australia), George Corbu, Nicolae Dan Fruntelata, Veronica Maria Florescu, Ion Horea, Elena Armenescu, Ana Maria Garaş, precum si câteva admiratoare înfocate de-ale mele, căci una dintre ele, Laura Niculescu, si-a făcut debutul in poezie, susținuta fiind de Rodica Elena Lupu. Dupa cum vedeți si-n pozele de mai jos, am fost surprins si eu când graficianul Mihai Catruna mi-a oferit in dar o lucrare grafica cu Grigore Vieru.
Așadar, cred ca mai avem ceva șanse sa nu ne pierdem complet. Nu-s genul care sa-si plângă de mila, dar am certitudinea ca prin valori ne vom reveni. Cândva! Zi frumoasa si muzicală!
A consemnat, Fuego

Mulţumesc Paul este prea puţin spus, esti un OM minunat, intotdeauna ai fost alături de mine la lansarile de carte la care cu drag te-am invitat. Pentru dăruirea şi talentul cu care rasplăteşti publicul care te iubeşte, pentru munca şi efortul migălos in alcătuirea emisiunilor, a spectacolelor tale, pentru cuvântul dat pe care de fiecare dată il respecţi, mulţumiri şi profundă gratitudine!
Rodica Elena Lupu






luni, 28 septembrie 2015

Confluenţe Literare : LANSARE DE CĂRŢI - EDITURA ANAMAROL

Confluenţe Literare : LANSARE DE CĂRŢI - EDITURA ANAMAROL: LANSARE DE CĂRŢI - EDITURA ANAMAROL

FRUMUSEŢEA SCRISULUI DAR ŞI A ELENEI
BUICĂ

Se pare că talentul este o boală aleasă, de sorginte divină, de care nu poţi scăpa. 
Crâmpeie de viaţă” în „Gând purtat de dor” m-au determinat să editez cum „Prin sita vremii”, în „Oglindirişi Luminişuri”, „Întoarcerea spre obârşiia Elenei BuicăBuni, „Zâmbind vieţiidinFrumoasele vacanţemă îmbrăţişează cu un parfum dulce din, „Liliacul înflorit la poarta înserării”, făcându-mă astfel săÎmi plec frunteaşi să vă aduc în palme aceste cărţi, adevărate bijuterii, minunatele eiConsemnări pe curat”. Şi uite aşa, ca într-o poveste, aceste nestemate le-am strâns în superbul buchetFrumuseţea scrisului”.
Scriitoarei Elena Buică - Buni, natura i-a dăruit acel har de a aşeza cuvintele într-o ordine riguroasă, disciplinată - har ce ţi se dă odată cu viaţa.
Acest dar inestimabil îi permite să străpungă sensurile cuvintelor, să le rânduiască, să le dăruiască suflet, ca astfel cuvintele să poată să ajungă, precum zborul păsării măiestre spre inimile celor care iubesc cartea. (...)
A consemnat,
Editor Rodica Elena Lupu 

duminică, 27 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - BUCUREŞTI - CASA POPORULUI - PALATUL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI


Anca Petrescu s-a născut pe 20 martie 1949 în Sighișoara, ca fiică a cunoscutului medic chirurg și director de spital, Traian Petrescu. 
Proiectul conceput de Anca Petrescu, la doar 31 de ani, a devenit Casa Poporului, azi Palatul Parlamentului României, intrat în Cartea Recordurilor. 
Deşi neterminată nici astăzi în întregime, Casa Poporului a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic din România.

Pe 5 august 2013 a suferit un accident de mașină lângă Timișoara. A fost internată la spitalul de urgență din Timișoara. Transferată în septembrie la spitalul de urgență Floreasca din București, deoarece starea ei de sănătate se ameliorase vizibil, în urma unor complicații Anca Petrescu moare în mod suspect la data de 30 octombrie 2013.

Numele Anca Petrescu se pronunţă întotdeauna asociat cu proiectul cladirii Casei Poporului. Este cea mai înaltă recunoaştere ce i se poate acorda, precum şi dăinuirea consideraţiei pentru standarele valorice la care s-a ridicat.

Fragment din VACANŢE, VACANŢE...Românie, plai de dor...
de Rodica Elena Lupu, Editura ANAMAROL, 2004


sâmbătă, 26 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - BUCUREŞTI - CERCUL MILITAR NAŢIONAL


Prestigioasa instituţie şi impozantul edificiu            
Oamenii, comunităţile, naţiunile traversează Timpul, rezistând asediului său prin ctitoriile pe care s-au învrednicit să le lase viitorimii. Ca atare, pentru homo faber a zidi trainic este sinonim cu a dăinui. Căci omul, zidind, rămâne în posteritate prin lucrarea care dăinuie. Numai aşa nu se surpă condiţia umană şi numai aşa rostul omenesc nu se risipeşte ca pleava-n vânt. Sigur, construcţii vechi, traversând anii, exemplifică victoria omului. În acelaşi izvor limpede al triumfului omenesc se oglindeşte şi „personajul” de care vă vorbesc: Cercul Militar Naţional. 
Pentru a avea o imagine corectă privind perioada ctitoririi ei, trebuie să-mi îngăduiţi precizarea că, 15 decembrie 1876 rămâne un reper cronologic important. În primul rând, trebuie să fiţi de acord că istoria unui edificiu – cu atât mai mult a unui sinonim cu superbul - merită întregul nostru respect, căci vârsta impune zdravănă admiraţie; în anul 2001 instituţia a împlinit 125 de ani, iar lăcaşul ei 75 de ani! „C.M.N.” înseamnă prestigioasa instituţie şi impozantul edificiu care împodobeşte Capitala României. 
Clădirea, construită între anii 1907 şi 1912, după planurile arhitecţilor D. Maimarolu şi E. Donneaud, are o faţadă în stil neoclasic francez. Interiorul, bogat decorat, cuprinde, printre altele, o mare sală de festivităţi şi o scară monumentală. Pentru armata noastră, Casa Centrală a Armatei, pe scurt C.C.A. - azi Cercul Militar Naţional - a fost creată în 1949, importantă instituţie de educaţie şi de cultură.  (...)

Fragment din VACANŢE, VACANŢE...Românie, plai de dor...
de Rodica Elena Lupu, Editura ANAMAROL, 2004                                                           

vineri, 25 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - AUSTRALIA - CANBERRA


Locația orașului Canberra a fost aleasă pentru amplasarea capitalei națiunii în 1908 ca un compromis între Sydney și Melbourne, primele două mari orașe din Australia. 
Fiind sediul guvernului australian, în Canberra se află Palatul Parlamentului, Înalta Curte și numeroase departamente și agenții guvernamentale. Aici există de asemenea mai multe instituții sociale și culturale de importanță națională.


Designul orașului a fost influențat de mișcarea oraș-grădină și include zone semnificative de vegetație naturală datorită cărora Canberra este numită „capitala tufișurilor”.


Despre cuvântul „Canberra” se crede că derivă de la Kambera sau Canberry care se pretinde a însemna „loc de întâlnire” în vechea limbă ngunnawal a băștinașilor ngabri. În conformitate cu liderul ngunnawal, Don Bell, traducerea corectă este „sânii femeii”, reprezentând numele indigen pentru doi munți> Muntele Negru şi Muntele Ainslie, care se află aproape opuși unul față de celălalt. În anii 1860 John Gale, proprietarul unui ziar din Quenbeyan, a raportat că numele este variantaanglicizată a cuvântului indigen „nganbra” sau „nganbira” care înseamnă „gol între sânii unei femei”, făcând referire la lunca dintre Muntele Ainslie și Muntele Negru.
În mod alternativ, R.H. Cambage în cartea sa din 1919 intitulată Note asupra Florei Native din Noul Wales de Sud, Partea X, Teritoriul Capitalei Federale (în engleză Notes on the Native Flora of New South Wales, Part X, the Federal Capital Territory) a remarcat că Joshua John Moore, primul colonist din regiune, a numit zona Canberry în 1823 afirmând că „se pare fără îndoială că originalul a fost un nume nativ, dar înțelesul său este necunoscut.” În 1920 unii locuitori mai în vârstă din district au susținut că numele a fost derivat de la merișorul australian (Lissanthe sapida) care a crescut din abundență în zonă, menționând că numele local al plantei a fost canberry. 
Canberra este capitala Australiei, un oraş deosebit.


joi, 24 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - VALENCIA


Spre Valencia te duce o autostradă cu câte două benzi pe fiecare parte. Au populat-o grecii, fenicienii, vizigoţii, arabii. Este al treilea oraş ca mărime din Spania şi are o populaţie de peste şapte sute cincizeci de mii de  locuitori. S-a eliberat de sub arabi după un asediu care a durat 20 de luni. Turnul octogonal domină oraşul. Clopotele lui au vestit victorii sau când oraşul a căzut în mâini duşmane. Pelerini şi fântâni arteziene sunt la tot pasul. Spania este un exemplu în turism. Peste 70 milioane de turişti o vizitează anual. Cele două Castilii, coasta sălbatică din Catalonia, Alicante şi Valencia se numără printre staţiunile preferate de aceştia.

Lângă Plaza del Tors este gara, unul dintre cele mai mari noduri de cale ferată din Spania. Larma curat latină, cu muzică la 120 decibeli, este pe toate străzile. Florile sunt exportate în Scandinavia, Anglia, constituind afaceri bănoase. Se exportă flori proaspete şi livrate prompt. Piaţa Saragosa, cu catedrala Valencian, construită în secolul 14, are trei portaluri: unul roman, unul gotic, cel din mijloc, cu figuri sobre, înalte, zvelte şi unul rococo. În interiorul catedralei, se pot vedea sculpturi în piatră, executate de meşteri anonimi. În piaţa catedralei susurul artezienei, cu statui turnate în bronz, gungurit de porumbei te impresionează. Evantaiul simbolistica spaniolă, dacă îl vrei amintire se găseşte la tot pasul şi nu costă mult. Şalul cu flori multe, din mătase şi cu franjuri face parte din limbajul tainic al eternului feminin, care, cu moda de azi, se cam uită. Şalul catalan, evantaiul, simboluri spaniole nu se mai poartă. Azi blugii întinşi pe fese şi încălţările cât  anvelopele de tractor le-au dus în uitare
Coride cu toreadori şi tauri nu am văzut, de fapt nici nu am căutat. Astfel de spectacole nu aş putea să le suport, sunt prea dureroase. N-am văzut tauri cu excepţia unuia încremenit pe un deal în amintirea celor căzuţi în arene. 


Oraşul viitorului sau Oraşul Artelor şi Ştiinţei este superb, 
DINCOLO DE CUVINTE!

Fragment din VACANŢE, VACANŢE...Drumuri printre amintiri...
de Rodica Elena Lupu, Editura ANAMAROL, 2004

miercuri, 23 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - MUZEUL NAŢIONAL GEORGE ENESCU


Muzeul Naţional George Enescu 
Calea Victoriei sau Cheia visurilor, strada-muzeu a Bucureştiului, este ca un album pe care-l străbaţi la pas, cu dese opriri şi te miri văzând cu ochii. 
O superbă clădire care se află pe Calea Victoriei, „Casa cu lei”, transformată în muzeu memorial, Muzeul Naţional George Enescu - la fel ca şi vila „Luminiţa” din staţiunea montană Sinaia, casa natală din satul Liveni -, evocă personalitatea unuia dintre muzicienii de marcă ai lumii, violonistul, dirijorul şi compozitorul George Enescu, în onoarea căruia se organizează la Bucureşti un prestigios festival-concurs internaţional.
Născut şi crescut într-un sat din nordul Moldovei - Livenii Dorohoiului - compozitorul şi violonistul care a fost aplaudat în toate marile săli de concerte ale lumii, devenind un simbol pentru muzica ţării lui, nu putea fi altceva decât un om modest, iubind simplitatea şi mulţumindu-se doar cu frumuseţea din sufletul său. I s-a oferit cândva, lui George Enescu, prin căsătoria cu prinţesa Maria Cantacuzino, prilejul de a locui într-una din cele mai somptuoase case ale Bucureştiului. El a preferat însă o cameră într-o clădire situată în spatele acestui veritabil palat – o încăpere mică, unde pot fi văzute şi azi un pat îngust, un crucifix, două tablouri ale soţiei sale.
Clădirea de pe vestita arteră bucureşteană Calea Victoriei, la numărul 141, este străjuită de doi lei din piatră, cu intrarea împodobită cu o copertină în formă de scoică, cu statui şi ornamente în stilul barocului francez, cu cochete balconaşe din fier forjat la ferestrele înalte. Deosebit de frumoasă este Sala Cantacuzină, Aula Palatului Cantacuzino, plafonul cu decoraţiuni al palatului împodobit cu picturile lui Vermont şi Mirea. „Casa cu lei” a fost proiectată în primii ani ai veacului trecut de un remarcabil arhitect român, I.D.Berindei. Un palat majestuos, construit din bogăţie, fostul soţ al Mariei Cantacuzino era unul dintre fiii lui G.Gr. Cantacuzino, poreclit Nebabul, unul dintre cei mai avuţi români ai vremii sale.
Chiar dacă fastuoasele saloane de recepţie erau parcă anume făcute pentru rafinate audiţii muzicale, urmate de strălucitoare reuniuni mondene, George Enescu, cel crescut de mic printre săteni şi lăutari de ţară, a dorit să locuiască, împreună cu soţia sa într-o clădire adiacentă, care a adăpostit, de fapt, administraţia palatului. De aici, pleca definitiv din România, în septembrie 1946...
Vizitatorul impresionantei clădiri de pe Calea Victoriei, poate vedea aici diploma pe care este înscris calificativul „Excelent” pentru studentul ce-şi termina, în 1893, studiile la Viena; manuscrisele marelui compozitor; tocul cu peniţă pe care îl folosea. Sunt şi două piane: cel la care maestrul a compus strania operă „Oedip” piesă prezentă în repertoriile mondiale, dar şi pianul la care se aşeza, în ultimii ani ai vieţii, petrecuţi în capitala Franţei, să-şi aline cugetul frământat mereu de dorul pământului natal. În 1955, când George Enescu se stingea din viaţă la Paris, se instala în clădirea de pe Calea Victoriei, Uniunea Compozitorilor Români, iar doi ani mai târziu se deschidea Muzeul ce-i poartă numele. Sălile Muzeului George Enescu, amenajat în Palatul Cantacuzino, păstrează picturi murale şi expun diverse documente, partituri, manuscrise, viorile care au aparţinut muzicianului şi o bogată bază documentară privind istoria muzicii româneşti. În muzeu poate fi văzută una dintre primele viori care i-a aparţinut autorului vestitelor  „Rapsodii Române”, unul dintre marii violonişti ai vremii, maestru al nu mai puţin celebrului Yehudi Menuhin, care nu uita niciodată în interviurile sale să evoce cu pioasă nostalgie anii adolescenţei când lua lecţii, la Paris, de la muzicianul român care n-a mai apucat să-şi revadă ţara. În cimitirul parizian Pere-Lachaise, pe latura unei mari pietre tombale, stă scris un cuvânt: ENESCO. Un simbol al muzicii româneşti...

Fragment din VACANŢE, VACANŢE... ROMÂNIE, PLAI DE DOR... 
de Rodica Elena Lupu, Editura ANAMAROL, 2004


Comentariu: 
"Deosebit muzeul si prezentarea!"
TANASE TIBERIU dr. cercetator asociat la Facultatea de de Istorie a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, formator securitate și intelligence & history intelligence; consultanţă pregătire admitere, formare pentru securitate şi intelligence,activităţi profesionale" 
19 septembrie 2016 

marți, 22 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - VERONA


Oraşul înscris de Shakespeare în istoria marilor pasiuni a iubirilor celebre: Romeo şi Julieta este Verona. 
Am ajuns în gara modernă a Veronei, de unde începi să străbaţi oraşul mic, curat şi cochet care mi-a amintit de balconul Julietei, sub care m-am fotografiat şi am fost impresionată de miile de semnături de pe pereţi, ale perechilor de îndrăgostiţi şi nu numai, care au vizitat casa. Acum, undeva printre ele se află şi  a mea. Nu încercaţi să o căutaţi dacă ajungeţi la casa Julietei, pentru că, va fi o muncă zadarnică. Doar eu ştiu locul acela, iar dacă veţi semna şi voi, se va întâmpla la fel. 


Sub balconul Julietei se fac jurăminte de iubire eternă. Nenumărate poduri, pieţşi biserici, arcul renascentist Porta Nuova şi amfiteatrul, sunt, doar, o scurtă enumerare a locurilor de vizitat. 
Aşa că, fără doar şi poate, trebuie să vizitaţi: Piazza Bra, Piazza del Erbe, Arena (Arena di Verona) și casa Julietei (Casa di Giulietta). 
Tot ceea ce trebuie să faceţi este să ajungeţi aici în acest frumos oraş supranumit „Oraşul iubirii”.



Fragment din VACANŢE, VACANŢE... Drumuri printre amintiri...
de Rodica Elena Lupu, editura ANAMAROL, 2004

NOU LA EDITURA ANAMAROL - UN CUVÂNT/ UNA PAROLA

Confluenţe Literare : UN CUVÂNT/ UNA PAROLA: UN CUVÂNT/ UNA PAROLA


Editor/Tehnoredactare: Rodica Elena LUPU
Coperta:  George ROCA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CHELU, MARIN

UN CUVÂNT / UNA PAROLA / MARIN CHELU
Poeme postume traduse/ poesie postume tradote da Simona
Puşcaş
Editura ANAMAROL / Bucureşti / 2015
ISBN: 978-606-640- 118-0

Cât de rar te poţi privi in oglinda sufletului unui Poet – cartea lui de versuri – şi să-ţi revezi propriul suflet, cu trăirile lui, de fapt, ale tale, cu bucuriile şi suferinţele lui, de fapt ale tale. De fapt, ale tuturor.
Da,  reuşeşte Marin Chelu prin versurile sale să ne facă viaţa mai bună. Nu mult, doar atât cât trebuie pentru a cunoaşte străfulgerarea crâmpeiului de fericire, cea atât de efemeră, de evanescentă, ba chiar mirobolantă… Mirarea de a ne descoperi altfel, pe noi şi lumea înconjurătoare, e de ajuns pentru a ne face fericiţi.
Editor Rodica Elena Lupu
Membră a Uniunii Scriitorilor din România

Quante volte si può guardare allo specchio dell'anima di un poeta - il suo libro di poesie - e rivedere la propria anima, con i suoi sentimenti, infatti, le nostre gioie e sofferenze infatti le tue. ..In realtà,
di tutti.
Sì, Marin Chelu attraverso le sue liriche puo rendere la vita migliore. Per non molto tempo, giusto il tempo di conoscere la felicità, un attimo lampeggiante , il così effimero, evanescente anche mirobolante ... La meraviglia di scoprire la nostra strada, e il mondo intorno a noi, è abbastanza per farci felici.
Editore Rodica Elena Lupu
Membro dell'Unione degli Scrittori di Romania

Răvaş de toamnă, Ines Vanda Popa, montaj Rodica Elena Lupu






luni, 21 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - TORINO


La început îţi pare un oraş patriarhal, - nu are înfăţişarea acelui Turn Babel frenetic care este Veneţia - ce păstrează chiar şi în zilele de sărbătoare o gravitate distinsă; torinezii reprezintă echilibrul Italiei. Te impresionează aici buna dispoziţie şi seriozitatea cu care oamenii privesc viaţa. Pe măsură ce înaintezi spre nordul Italiei  intensitatea zgomotului produs de vocea omenească scade. Dimineaţa, forfota este mare, apoi străzile se liniştesc, oamenii muncesc la marile firme Fiat, Olivetti, Martini-Rosi, în bănci, magazine. Noaptea totul capătă multă strălucire când luminile se aprind dându-le un aer somptuos, iar dimineaţa ai impresia că te plimbi printr-o fortăreaţă din secolele trecute părăsită. Oraşul se odihneşte vegheat de fântâna filiformă din grădina care încheie centrul spre gară şi de bustul lui Edmondo de Amicis, pe soclul căruia sute de copii şi-au înscris numele. Dacă te întorci peste câteva ore în jurul grădinii publice, găseşti un lanţ de cărţi, mii de volume, la aceşti anticari ai oraşului.
Farmecul oraşului îl poţi gusta liniştit de-a lungul Padului, spre parcul Valentino, lângă monumentul lui Garibaldi, biserica Superga, operă arhitectonică recunoscută drept caracteristică barocului italian creată de Filippo Juvara, de unde poţi cuprinde cu privirea întregul oraş şi depărtările Alpilor. În spatele acestei biserici se află locul unde în anul 1949 s-a prăbuşit avionul cu vestita echipă de fotbal a oraşului, atunci când toţi şi-au găsit aici tragicul sfârşit.
Verdeaţa care inundă în aceste părţi colinele îi atrage pe torinezi, care îşi petrec aici duminicile şi timpul liber. Am străbătut cu maşina, avându-l la volan pe Florin soţul Larisei, un as în ale şoferiei, acele curbe  care însumează cam zece kilometri, trecând de Villa de la Regina, pe lângă Observatorul astronomic, prin Pecetta, satul cireşelor, graffionii, adică cireşe pietroase Apoi, de sus, din orăşelul Pino Torinese îţi apare în toată splendoarea ei basilica di Superga şi Piazza Vittorio Veneto e Mole Antonelliana, emblema oraşului.

Acest orăşel unde domneşte liniştea şi ozonul şi unde m-a primit cu mare plăcere prietena mea, este un adevărat colţ de rai. Este unul dintre acele locuri unde se retrag cei mai bogaţi torinezi. Vile, care de care mai frumoase, cu multe flori şi verdeaţă, într-o atmosferă unde ozonul este la el acasă, iar liniştea aceea odihnitoare este o adevărată mană cerească.

Fragment din VACANŢE, VACANŢE, volumul II...
de Rodica Elena Lupu - Editura ANAMAROL

duminică, 20 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - LANSARE DE CĂRŢI LIBRĂRIA MIHAI EMINESCU, BUCUREŞTI LUNI 28 SEPTEMBRIE 2015

Confluenţe Literare : LANSARE DE CĂRŢI: LANSARE DE CĂRŢI


LANSARE DE CĂRŢI 
 Vă invităm dragi iubitori ai cărţilor luni 28 septembrie 2015, 
ora 17.00 
la  LIBRARIA MIHAI EMINESCU, BUCUREŞTI

Editor RODICA ELENA LUPU
Vor fi lansate următoarele cărţi:

 POEME CIFRATE MULTILINGVE, de GEORGE ROCA.
 15 volume Antologie de poezie ANAMAROL - SIMBIOZE LIRICE, 
5 volume Antologie de proza ANAMAROL - SCRIPTA MANENT 

AVEM DEOSEITA PLĂCERE DE A-L AVEA ALĂTURI DE NOI 
PE ARTISTUL PAUL CIPRIAN SURUGIU - FUEGO

PRECUM ŞI  NUMEROŞI CRITICI LITERARI ŞI SCRIITORI.

 IATĂ O  PARTE DINTRE SCRIITORII CUPRINŞI ÎN 
ANTOLOGILE DE POEZIE ŞI PROZĂ
ION DODU BĂLAN, EMIL LUNGEANU, ION BRAD, RADU CÂRNECI, GEORGE CORBU, NICOLAE DABIJA, ION HOREA, LUCIAN GRUIA, DONA TUDOR, CRISTIAN NEAGU, ANA CALINA GARAŞ, ELENA ARMENESCU, DAN BODEA, ELENA BUICĂ, ANTON KLEIN, LILI BOBU, DANIELA CRĂSNARU, LUCIA OLARU NENATI, DOINA URICARIU, FLORENTIN SMARANDACHE, GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG, PAUL GOMA, ADRIAN ERBICEANU, VALERIU CERCEL, MIHAI IONESCU CĂMĂRAŞU, NINA SMART, SMARANDA LIVESCU, DINU LEONTE, IOAN VASIU, NICOLAE DAN FRUNTELATĂ, NICOLAE DRAGOŞ, VICTORIA MILESCU, VERONICA MARIA FLORESCU, ELIZA ROHA, VIORELA CODREANU TIRON, IULIANA PALODA POPESCU, ELENA GLODEAN, MIHAI CUCEREAVI, CONSTANTIN MIRONESCU, FILOTEEA BARBU STOIAN, IOANA ANTONACHE, ZINICA IONESCU, LIGIA GABRIELA JANIKA, LAURA NICULESCU, DAN NOREA, IOANA ANTONACHE, DORINA STOICA, MIHAI MANOLESCU, ISABELA NEAGU, AMELIA MAGORI, ELENA IONESCU COLCIGEANI, LARA DUMITRAŞCU, CLAUDIA VOICULESCU, ALEXANDRA MIHALACHE, MARIA FILIPOIU, ELISABETA PREDA, ELENA VOLCINSCHI, ANDREI ANDOR, MIOARA ARDIELEANU, ANDANA CĂLINESCU, RODICA CERNEA,  IOANA VOICILĂ DOBRE, INES VANDA POPA, GHEORGHE STROIA, VIRGINIA VINI POPESCU, SABINA MĂDUŢA, SIMONA PUŞCAŞ, ŞUCIAN MUNTEANU, ALEXANDRA CHELU, MARIA VANCEA, ALEXANDRU BOGDAN VODĂ, DANIEL IONIŢĂ, FLORIN VEDEANU, MILENA MUNTEANU, GEORGETA OANA MUSCĂ, ALINA ARBAJTER, ALINA CRISTIAN, ŞI MULŢI ALŢII AVÂND ÎN VEDERE CĂ ÎN CELE 20 DE VOLUME DE ANTOLOGIE ANAMAROL SUNT CUPRINŞI PESTE 300 DE POEŢI ŞI PROZATORI ROMÂNI DIN ŢARĂ, DIN AUSTRALIA, U.S.A., CANADA, SPANIA, GERMANIA, FRANŢA, ITALIA, GRECIA, REPUBLICA MOLDOVA. 

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG,

RODICA ELENA LUPU
DIRECTOR EDITURA ANAMAROL
MEMBRĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA




RODICA ELENA LUPU - VENEŢIA - Arrivederci, Veneţia, ritornero, nel 2016 ci incontreremo nuovamente!


Veneţia sau visul pe apă, este locul de iniţiere în povestea iubirii. Construit pe apă, cu somptuoasele sale palate şi romanticele cărări de apă, oraşul poartă de secole o aură de fantezie suprarealistă. Vă aşteaptă dimineţi argintii savurate de la balconul agăţat deasupra lagunei. Vă aşteaptă construcţii măreţe, aurite, palate magnifice, vechi mozaicuri, pieţe parfumate de arome, superbe catedrale răsărite din mare, poduri boltite, galerii suple şi mai ales, gondole hoinărind pe apă cu fanteziile îndragostilor romantici. Fi siguri că aţi trecut pe la: Piazza San Marco, Palazzo Ducalle, Catedrala San Marco, Procuratura, Bell Tower, insulele Burano, Torcello şi Murano.


    Situată în partea de nord-est a ţării, aşezată pe mai mult de o sută cincisprezece insule, într-o lagună a Mării Adriatice, Veneţia este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Italiei. În loc de străzi, cartierele oraşului sunt străbătute de canale, care, se concentrează în Canal Grande, 
de aproape patru kilometri. 
Începi să simţi Veneţia adevărată, când din piaţa gării îţi apare în faţă Ponte degli Scalzi şi vezi Canal Grande, cu vizitatori mulţi, cu frumuseţea pe care i-o dă neobişnuita ei aşezare, din fastul Pieţei San Marco, din grandoarea palatelor. E minunată Piaţa San Marco pe care Napoleon o descria ca un "splendid salon decorat cu piatră de Ischia având ca acoperiş cerul", Piazetta, Basilica San Marco cu cei peste 400 metri pătraţi de mozaic veneţian, Palatul Dogilor.
Aici, la Veneţia, nu-ţi dai seama dacă e zi de duminică sau o zi obişnuită de lucru, pentru că zilele sunt stăpânite de o frenezie turistică ce pare că nu are sfârşit. Unii vin, alţii pleacă, un du-te-vino euforic, care nu se mai opreşte. Operă de artă şi bazar, Veneţia este unică prin modul în care frumosul absoarbe şi estompează tot ce e strident şi murdar. Visul meu s-a transformat în realitate, mă aflam în faţa gondolelor care, pierzându-se printre canale, erau cum spune Alecsandri, 
asemenea unui vis neterminat.


Primul român, pentru care Veneţia n-a mai reprezentat un mister, Nicolae Iorga, a răspuns la întrebarea În ce stă frumuseţea Veneţiei?, Nu un trecut de pus în muzee, ci trecutul în care omul de azi trăieşte şi care trăieşte şi prin omul de mâine


Arrivederci, Veneţia, ritornero, nel 2016 ci incontreremo nuovamente!


Fragmente din VACANŢE, VACANŢE...Drumuri printre amintiri... volumul II
de Rodica Elena Lupu, Editura ANAMAROL

sâmbătă, 19 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - ÎN DANEMARCA

Danemarca e eternă,Danemarca-socială
Danemarca e în toate,duhul ei e pretutindeni…
Ce mai face Danemarca?

Putrezeşte mai departe şi e sănătoasă tun!

Cel mai mare şantier naval se află  în Copenhaga, un oraş frumos şi modern, capitala ţării, situată pe două insule, port la Strâmtoarea Sund, prin care trece mai mult de jumătate din volumul comerţului exterior al ţării. Un tur al oraşului Copenhaga îţi prezintă: Palatul Amalienborg, Reşedinta Regală, Primăria, Parlamentul Christiansorg, faimoasa statuie "Mica Sirenă" simbolul danez, panorama Castelului Rosenborg şi Canalul Nyhavn atât de cunoscute din povestirile lui H.C. Andersen
Poveştile lui Hans Cristian Andersen, sunt o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Cel mai cunoscut exemplu este „Mica sirenă”, luată din paginile lui şi transpusă în bronz de sculptorul Eduard E. Statuia se află printre valuri, dar foarte aproape de ţărmul mării, la Copenhaga, şi a devenit chiar simbolul naţional al Regatului danez. Un simbol danez de dată mai recentă este Lego, prin care fiecare dintre noi, copii sau maturi, ne putem exersa în arta de a construi. De altfel, Lego a fost declarat în unanimitate jucăria secolului. În ultimele decenii s-au vândut în lume peste două sute de miliarde de piese de Lego, adică mai mult de 33 pentru fiecare om al planetei.


Parcul Tivoli (sau simplu Tivoli) este un parc de distracții din centrul capitalei, Copenhaga.
Parcul Tivoli a fost construit în anul 1843, de Georg Carstensen.  Unul dintre renumiții vizitatori de atunci a fost chiar bine cunoscutul scriitor de povești Hans Christian Andersen - Hosi, care a fost plăcut impresionat de acest loc de distracții. La fel m-a impresionat şi pe mine.
Sunt scurte aici în Danemarca primăverile, iar danezii spun că „vara a fost pe la noi într-o duminică, pe la două-trei după-amiază, apoi, fiindcă era grăbită, a dispărut”. Extazul le este adus oamenilor de cele câteva săptămâni de nopţi albe”.
Cuvântul pe care îl găseşti pe buzele tuturor este „ţak”, ceea ce s-ar traduce, sau mai bine zis ar însemna, „cu plăcere, vă rog”…Steagul naţional flutură peste tot, indiferent că e zi de sărbătoare sau una obişnuită. 
Oricând voi reveni cu cea mai mare plăcere în această frumoasă ţară! Acum, trebuie să plec, trebuie să ajung în ţara mea, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Pol, pentru că ştiţi şi voi: nicăieri nu e mai bine ca acasă!



joi, 17 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - ACADEMIA DI ROMANIA din ROMA






În anul 1920 Parlamentul României aproba o lege – inspirata si promovata de istoricul Nicolae Iorga (1871-1940) si de arheologul Vasile Pârvan (1882-1927) - care prevedea crearea de academii române în strainatate: Scoala româna de la Fontenay aux Roses la Paris si Scoala Româna la Roma. Scopul lor era perfectionarea tinerilor români în domeniul stiintelor umaniste (filologie clasica si moderna, istorie si arheologie), al artelor plastice si arhitecturii. La 8 iulie 1921 Guvernatorul Romei punea la dispozitia României un teren în Valle Giulia în scopul construirii “unei cladiri destinate exclusiv ridicarii unei Academii Române de Istorie, Arheologie si Arte Frumoase”. Scoala si-a început activitatea în data de 1 noiembrie 1922 într-un sediu provizoriu în Via Emilio de’ Cavalieri 11. Sediul actual, inaugurat în ianuarie 1933, a fost ridicat sub conducerea arhitectului Petre Antonescu, costurile lucrarii fiind sustinute de Banca Nationala a României. La acea datã British School functiona deja într-un palat vecin, iar academiile straine aparute în deceniile urmatoare au transformat, pe drept cuvânt, Valle Giulia într-o „Valle a Academiilor”.
În întreaga perioada 1922 - 1947 la Scoala Româna au fost trimisi de universitatile din Bucuresti, Cluj si Iasi (iar pâna în 1940 si de universitatea din Cernauti) cei mai buni licentiati din domeniile arheologiei, istoriei, filologiei, artelor frumoase si arhitecturii. Bursele erau acordate de Ministerul Instructiunii publice de la Bucuresti, iar Academia Româna exercita patronajul asupra activitatii stiintifice a Scolii. Circa 170 de tineri români au beneficiat de stagiul la Scoala Româna/Accademia di Romania din Roma, devenind ulterior personalitati cunoscute în România si în strainatate.
Întemeietorului Scolii si primului sau director, Vasile Pârvan (1922-1927), i-au urmat la conducerea Accademiei di Romania G.G. Mateescu (1927-1929), Emil Panaitescu (1929-1940), Dumitru Gazdaru (1940-1941) si Scarlat Lambrino (1941-1947).În 1923 a fost publicat primul volum din anuarul Scolii (Ephemeris Dacoromana), care reunea studii de istorie, arheologie, istoria artei si arhitectura, filologie clasica si moderna, istoria literaturii - studii semnate de membrii Scolii. Pâna în 1945 s-au publicat zece volume ale acestui anuar. Din 1925 a fost lansata o noua publicatie - Diplomatarium Italicum, care prezenta colectii de documente privind istoria si cultura românilor culese din bibliotecile si din arhivele italiene (patru volume publicate pâna în 1939). Periodic se organizau expozitii de arta plastica si de arhitectura ale bursierilor.Biblioteca Scolii ajunsese la peste 13.000 volume în preajma celui de-al doilea razboi mondial. Printre cei care au conferentiat la Accademia di Romania au fost Th. Ashby, Chr. Huelsen, Jérôme Carcopino, Émile Mâle, Giulio Quirino Giglioli, Adolfo Venturi, Cesare de Lollis, Vittorio Rossi, L. Curtius, Ettore Pais, Roberto Paribeni, R. Bianchi-Bandinelli, A. Maiuri. În 1945 Accademia di Romania a fost unul din membrii fondatori ai Uniunii Internationale a Institutelor de Arheologie, Istorie si Istoria Artei din RomaÎn 1947 autoritatile române au hotarât închiderea institutiei. Între 1947 si 1969 Accademia a ramas închisa, cladirea degradându-se treptat. În 1969, în perioada „dezghetului” relatiilor dintre România comunista si Occident, în sediul Accademiei s-a deschis „Biblioteca Româna de la Roma” condusa, initial, de italienistul Alexandru Balaci. Pe rafturile Bibliotecii se afla peste 35 000 da carti printre care si treizeci de carti semnate si editate la Editura ANAMAROL de mine 20 de antologii de poezie şi proza şi 10 carţi, volume de poezii şi romane semnate Rodica Elena Lupu. Numărul acestora va creşte în viitor. 



Abia în anul 1990, dupa caderea regimului totalitar de la Bucuresti, institutia si-a schimbat din nou statutul, redevenind Accademia di Romania din Roma


                                                                 
Directorii care s-au succedat - Zoe Dumitrescu Busulenga (1991-1997), Marian Papahagi (1997-1999), Dan Eugen Pineta (2001-2008) – au readus, treptat, institutia la menirea ei initiala. Din 1999 se acorda bursele „Vasile Pârvan” în domeniile traditionale de specializare post-universitare sau post-doctorale. În anul 2000 s-a reluat publicarea anuarului Ephemeris Dacoromana, iar în 2005 Accademia di Romania a fost reprimita în Uniunea Internationala a Institutelor de Arheologie, Istorie si Istoria Artei din Roma. Dupa înfiintarea, în 2003, a Institutului Cultural Român, Accademia di Romania a preluat si sarcinile specifice unui institut cultural românesc în strainatate.
Accademia di Romania îsi desfasoara activitatea în baza Acordului Cultural dintre guvernul român si guvernul italian. Gestiunea Accademiei este încredintata Ministerului Afacerilor Externe al României, activitatile sale stiintifice fiind coordonate de Academia Româna si Ministerul Educatiei de la Bucuresti, iar cele culturale de catre Institutul Cultural Român. 


Fiind la Congresul Academiei Romano-Americane de Arte şi Ştiinţe, la Roma, am vizitat Academia di Romania unde ne-a întâmpinat cu plăcere, în 28 iulie 2015, doamna director Daniela Crăsnaru si Daniela Ispas.


A consemnat Rodica Elena Lupu

RODICA ELENA LUPU - SIBIU - ACEASTĂ BIJUTERIE A TRANSILVANIEI


SIBIU - ACEASTĂ BIJUTERIE A TRANSILVANIEI

Reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, în care vechiul aspect de burg medieval se armonizează cu stilul modern al noilor edificii sociale şi culturale, m-a fascinat de fiecare dată când am vizitat acest oraş, ceea ce a făcut pe bună dreptate în anul 2007 ca Sibiul să fie Capitală Culturală Europeană. 
Situat deasupra aşezarilor neolitice, şi păstrând urme ale aşezării romane Cedonia, Sibiu este menţionat în documente începand cu secolul 12 sub numele de Cibinium. Când saxonii s-au stabitit aici, populaţia româna era organizată, ca în întreaga Transilvanie, în propriile sale forme politice. Saxonii au numit aşezarea Hermannsdorf şi apoi Hermannstadt, în timp ce populaţia română ia dat numele amintind de cel original: Sibiu.
În secolul 14, Sibiul era un puternic centru manufacturier. Documente datând din 1376 menţionează 19 bresle ai căror membrii practicau 25 de meserii. Aceste bresle aveau relaţii active cu statele româneşti de la est şi sud de Carpaţi. Bazându-se pe puterea economică a meşteşugarilor săi, Sibiul s-a dezvoltat continuu, evoluţia sa urmând dezvoltarea caracteristică oraşelor medievale. Vechiul târg a făcut loc modernului oraş. Iată câteva date importante din istoria acestei bijuterii a Transilvaniei: 1192 - Sibiu – Cibinium - este pentru prima dată menţionat într-un document oficial; 1292 - a fost inaugurat aici primul spital din România; 1300 - s-a deschis prima bibliotecă; 1367 – pentru prima dată este meţionată într-un document prima breasla din Sibiu, cea a tăbăcarilor; 1494 - prima farmacie din ţară; 1528 - prima tiparniţă din Transilvania; 1543 - prima moară de hârtie din Principatele Româneşti; 1788 - este înregistrată prima manufacură, cea de mătăsuri; 1790 - Samuel Brukenthal fondează cel mai vechi muzeu din ţară; 1841 - este deschisă prima bancă germană din Sibiu; 1861 - este fondată ASTRA; 1868 - este înfiinţată prima casă de economii şi credit din Transilvania; 1872 - este dată în exploatare calea ferată Sibiu - Copşa Mică; 1875 - Andreas Rieger inaugurează prima fabrică de construcţii de maşini din Transilvania; 1894 - este deschisă oficial prima staţiune montană din ţară, Păltiniş; 1898 - are loc prima proiecţie cinematografică (la trei ani după premiera mondială); 1904 - primul tramvai electric.

***
Oraşul Sibiu are o atmosferă distinct medievală. Dacă nu ar fi maşinile de pe stradă sau magazinele luxoase, ar fi uşor să-ţi imaginezi că te-ai întors în timp. Situat pe valea Cibinului, pe locul actualului oraş, începând din epoca hallstattiană, a existat o aşezare rurală locuită de agricultori şi păstori, atestată şi în epoca romană, precum şi în timpul migraţiunii popoarelor. Aici au fost aşezaţi pe la mijlocul secolului 12, peste populaţia băştinaşă, colonişti germani. Menţionat pentru prima dată în documente cu numele Hermannstadt în 1366, oraşul a cunoscut în evul mediu o însemnată dezvoltare meşteşugărească şi comercială.
În secolul 19 oraşul Sibiu  a fost un important centru economic, politic şi cultural al românilor din Transilvania, în timpul revoluţiei din 1848-1849, aici s-a aflat sediul „Comitetului naţional român” şi s-a înfiinţat, în 1861 „Asociaţia transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român” - Astra. Aici au apărut numeroase gazete şi reviste româneşti: Telegraful român, Transilvania, Tribuna.
Oraşul Sibiu adăposteşte un bogat tezaur de monumente istorice: importante resturi din sistemul de fortificaţii medievale: Turnul olarilor, Turnul dogarilor, Turnul fierarilor, Bastionul roşu, biserica evanghelică, valoros edificiu în stil gotic, în care se păstrează picturi murale din 1445, monumente funerare şi obiecte de artă religioasă, orga renumită, Turnul sfatului, vechile prăvălii din piaţa mică, palatul Brukenthal, important edificiu în stil baroc în care este instalat complexul muzeistic cu acelaşi nume, unul dintre cele mai vechi muzee din Europa, cu valoroasele sale obiecte de artă.
Samuel von Brukenthal, născut în anul 1721, la Nocrich, în germană Leschkirch, în maghiară Ujegyhaz, judeţul Sibiu, decedat în anul 1803, în Sibiu, în germană Hermannstdt, guvernator al Transilvaniei, provine dintr-o familie de funcţionari care a fost înnobilată în anul 1724. El a studiat dreptul, filosofia, Ştiinţele politice şi administrative la universităţile din Halle şi Jena. A obţinut la Viena funcţia de cancelar provincial şi tot aici a început să-şi creeze diverse colecţii şi o bibliotecă valoroasă. În anul 1777 a fost numit guvernator al Transilvaniei, singurul sas transilvănean care a ajuns la o funcţie atât de înaltă iar în anul 1779 a construit la Sibiu palatul care astăzi îi poartă numele.
Consilier intim al Mariei Tereza şi guvernator al Transilvaniei între 1777-1787, Samuel Brukenthal, s-a opus reformelor împăratului Iosif al II-lea, concepute în spiritul absolutismului luminat. Muzeul Brukenthal, muzeu cu profil republican, are la origine colecţia baronului Samuel Brukenthal, organizată muzeistic şi inaugurată în 1790. După ce colecţia a intrat în patrimoniul statului, ea a fost îmbogăţită cu un important număr de lucrări de artă din secolele 19-20: Aman, Grigorescu, Luchian, Pallady. Printre cele mai valoroase opere ale muzeului se numără picturi de Rubens, Van Dyck, Tiziano, Cranach şi de alţi pictori flamanzi, olandezi, germani, francezi, spanioli. Este bine reprezentată şcoala de pictură austriacă din secolele 16-19, ca şi pictura transilvăneană din secolele 18-19. (...)
Complexul de clădiri al Primăriei Vechi (numit şi Casa Altemberger - Pempfflinger), compus din opt corpuri de clădire, este poate cel mai important ansamblu de arhitectură civilă gotică din Transilvania. Prima clădire a fost construită de către Thomas Altemberger, primar al Sibiului (1470-1491) şi jude regal. Complexul de clădiri a primit un plan aproximativ dreptunghiular şi a servit drept primărie a oraşului Sibiu până în anul 1945 urmând ca, în anul 1988, în clădire să fie inaugurat Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal.
(...)
Acestea sunt numai câteva dintre obiectivele de real interes turistic ale unui oraş – el însuşi oraş turistic. Cu străzile sale pietruite şi casele deosebite în stil saxon, oraşul transilvănean Sibiu este un muzeu în aer liber. Străbătut de istorie, acesta oferă vizitatorilor o bogăţie de obiective culturale, inclusiv turnuri de fortăreaţă medievală şi 15 biserici maiestuoase. Este foarte potrivită astfel alegerea făcută de Uniunea Europeană ca alături de Luxemburg, acesta să fie cea de-a 32-a Capitală Culturală Europeană. Oraşul Sibiu a obţinut acest statut în 2007. Trecerea dintre ani a fost sarbatorită prin două zile pline de evenimente, atât pentru sibieni cât şi pentru turiştii români şi străini. Astfel, 31 decembrie 2006 a marcat integrarea României în Uniunea Europeana, iar 1 ianuarie 2007 a deschis oficial programul Sibiu - Capitala Culturală Europeană 2007.

Rodica Elena LUPU, articol publicat in Agero Stuttgart, 2007

sibiu - capitala culturală europeană - AGERO Stuttgart

www.agero-stuttgart.de/...AGERO/.../SIBIU%20-%20CAPITALA%20CU...
Rodica Elena LUPU/ Alternativa Canada ... de fiecare dată când am vizitat acest oraş, ceea ce face ca pe bună dreptate în anul 2007 Sibiul să fie Capitală Culturală Europeană.

ALTERNATIVA - POPASURI, CAPITALA CULTURALA ...

www.alternativaonline.ca/Popasuri0701.html

... când am vizitat acest oras, ceea ce face ca pe buna dreptate în anul 2007 Sibiul sa fie Capitala Culturala Europeana. ..... A consemnat Rodica Elena Lupu  ...

Fragment din ROMÂNIE, PLAI  DE DOR
de RODICA ELENA LUPU
Editura ANAMAROL