duminică, 31 mai 2015

RODICA ELENA LUPU - MALIBU - CALIFORNIA, SUA


California este un stat federal al SUA. Se întinde de-a lungul jumătății sudice a coastei de vest a Statelor Unite continentale până la graniţa cu Mexic. Este al treilea stat ca suprafață, după Alaska şi Texas și cel mai populat stat al SUA.
Malibu este un orășel localizat în partea de vest a statului California.
Paradise Cove, Escondido Beach, Surfrider Beach Broad Beach, Pirates Cove, Westward Beach, Zuma Beach, și Trancas se află de-a lungul coastei din Malibu.
Unele plaje din Malibu sunt private, cum ar fi Paradise Cove. 
În Malibu au proprietăţi multe celebrităţi. 



sâmbătă, 30 mai 2015

RODICA ELENA LUPU - ÎN EMISIUNE TV



Editura mea, ANAMAROL, ţine aprinsă flacăra speranţei de a nu ne pierde limba noastră românească. 
Am editat sute de cărţi semnate de scriitori consacraţi sau de începători. Am promovat tinere talente. Unii îşi amintesc cu drag lansările organizate de mine, alţii au uitat că au făcut primul pas pe acest minunat drum al scrisului lansaţi fiind de mine, dar nu-i nimic, carţile editate de mine demonstrează debutul lor literar.
Scriem şi vom scrie. Aceasta este ca un cont în bancă, iei de acolo tot ce ai adunat. Sfatul meu este să adunaţi cât mai mule amintiri în contul vostru şi să mulţumiţi tuturor acelora care au contribuit la contul vostru de amintiri, aşa cum fac şi eu, unde şi astăzi strâng şi mai strâng.


joi, 28 mai 2015

EU ŞI TU, TU ŞI EU, versuri, montaj, RODICA ELENA LUPU



EU ŞI TU, TU ŞI EU

Bătăile inimilor
revărsate pe aripa gândului
ce se chemau cu dor,
ne-au născut pe noi. 

Ne sărută cerul
cu binecuvântare 
şi totul cântă
peste taina albastră.

Mâinile ne adună
în sânul iubirii,
ochii ne-mbie,
tâmplele se cunună.

În timpul fără de margini
unul spre altul,
gând către gând,
amprenta ta sunt Eu,
amprenta mea eşti Tu! 





miercuri, 27 mai 2015

ARTICOL ÎN LIBERTATEA - ALĂTURI CE CORNEL CONSTANTINIU LA LANSARE DE CARTE

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/cornel-constantiniu-vis-implinit-537639.html#ixzz3bKWKNxaK


Alături de Cornel Constantiniu  de la stânga Marin Moraru, Octavian Ursulescu, 
Mirabela Dauer, Corina Chiriac, cu sacou roşu Petre Geambaşu, 
Natalia Guberna şi Rodica Elena Lupu

«Și-a văzut visul împlinit!» La 70 de ani, 

Cornel Constantiniu este fericit că și-a încheiat misiunea.


Cornel Constantiniu şi-a lansat zilele trecute volumul “Zăpezile copilăriei” 


sâmbătă, 23 mai 2015

RODICA ELENA LUPU - TROFEUL ARTĂ PENTRU ETERNITATE



Fuego - Trofeul Artă pentru Eternitate, pentru Octavian Ursulescu

Tainele mării nu se cunosc de pe mal...
Dintre toate minunile zămislite în lumea veşniciei, arta vi se înclină cuprinzându-vă celebritatea în esenţa unui demn simbol al României!

PAUL SURUGIU - FUEGO

GALA FAMILIA FAVORIT
6 ANI ALĂTURI DE FUEGO  - OCTOMBRIE 2014

miercuri, 20 mai 2015

Lansare de carte ZÂPEZILE COPILĂRIEI, de CORNEL CONSTANTINIU

INVITAŢIE
Lansarea cărţii autobiografice „ZĂPEZILE COPILĂRIEI”
Autor: CORNEL CONSTANTINIU
                    
Petre Geambașu, Gheorghe Gheorghiu, Mirabela Dauer, Maria Dragomiroiu, Silvia Dumitrescu, Adrian Păduraru  şi Sida Spătaru se numără printre cei care îi vor fi alături binecunoscutului și îndrăgitului interpret 
Cornel Constantiniu

       Sâmbătă, 23 mai 2015, ora 10.00  VĂ INVITĂM  la lansarea cărții  „ZĂPEZILE COPILĂRIEI” de CORNEL CONSTANTINIU
Editura PRO Universitaria, Colecţia ARTELE SPECTACOLULUI.
Evenimentul va avea loc la Târgul de Carte BOOKFEST 2015,  ROMEXPO, Pavilion C4, la CAFENEAUA LITERARĂ.
Prezintă: OCTAVIAN URSULESCU
CARTEA reprezintă una dintre cele mai frumoase și emoționante povești de viață a unui artist, cu amintiri din copilărie, întâmplări inedite, momente de bucurie și de cumpănă, povestiri despre familie și colegi, din spectacole și turnee.  
Lansarea va avea loc în prezenţa protagonistului, Cornel Constantiniu și a familiei sale, a prietenilor, colegilor de breaslă şi a numeroase VEDETE care au confirmat prezenţa la eveniment: Petre Geambașu, Gheorghe Gheorghiu, Mirabela Dauer, Maria Dragomiroiu, Silvia Dumitrescu, Natalia Guberna, Dorin Anastasiu, actorul Adrian Paduraru, Sida Spătaru, Octavian Ursulescu (cel care semnează și postfața cărții), Paul Enigărescu, Dani Constantin, Andrei Partoș, Alexandru Bebe Mihu, jurnalistul Aurel V. Zgheran, Daniel Gheorghe, Directorul Festivalului Internațional de Interpretare ”Dan Spătaru” de la Medgidia, scriitoarea Rodica Elena Lupu ș.a.
CARTEA este POVESTEA VIEŢII unui minunat OM şi a CARIEREI unui demn reprezentant al muzicii uşoare româneşti. Acest nou volum al unei colecții unice este o mărturie din timp şi peste timpuri a VIEȚII şi a carierei unui artist remarcabil, interpret de muzică ușoară și actor care a lansat zeci de șlagare purtate peste tot, în România și în lume.
            ”Să nu vă așteptați să citiți detalii explozive despre suferința sa, despre operații, despre drama unui artist excepțional condamnat de boală să meargă în baston sau în scaunul cu rotile (așa a venit, spre surpriza și bucuria noastă, la lansarea din 2013 de la Târgul de CarteGaudeamus a cărții dedicate lui Alexandru Jula, apărute tot în colecția de față). Cornel Constantiniu le ocolește cu discreție, amintește de ele doar în treacăt, cu o pudoare și cu un bun simț prezente și în zugrăvirea vieții intime. Și-a pierdut rând pe rând părinții, cei doi frați (dintre care moartea celui geamăn, Mircea, i-a lăsat un gol imens în suflet, obiecte personale ale acestuia veghindu-l permanent în dormitor...), a fost lovit de boală în plină glorie, dar este fericit că publicul nu l-a uitat, că e din când în când difuzat la radio (vai, din păcate atît de rar, ca toți corifeii Generației de aur!) și mai ales că are o alături pe Domnița, soție devotată și o familie minunată. Înconjurat de întreaga familie, ca în imaginea ce încheie această carte, Cornel Constantiniu se simte puternic, pentru că el este, indiscutabil, un ÎNVINGĂTOR” (Oana Georgescu, coordonator colecție ”Artele Spectacolului”, fragment din Prefața cărții ”Zăpezile Copilăriei”). 
            ”Amintirile mele despre Cornel se pierd în negura veacurilor sau oricum a veacului trecut! Nici nu prea știu cu ce să încep, important însă e că am ce spune despre acest prieten de-o viață.
            N-are rost să înșir acum zecile de turnee (alături de formația ”Savoy” ce mai veselie, râs pe săturate, glume, Cornel fiind înzestrat cu un talent rar în a spune bancuri!), de festivaluri de la Mamaia, de emisiuni TV în care l-am prezentat, artistul Cornel Constantiniu e prea bine cunoscut, dar omul mai puțin... Pe când aveam rubrica de muzică ușoară de la prestigioasa revistăContemporanul (școala mea de gazetărie muzicală, alături de Scânteia tineretului și de Radio), în conducerea publicației era un om minunat, bun și blând, C. N. Constantiniu, despre care n-am știut nici o clipă că ar fi rudă cu Cornel, pentru că artistul și-a desfășurat întreaga carieră sub semnul discreției și al bunului-simț, nesolicitând favoruri sau intervenții.
            Extrem de chipeș, impozant, convingător prin glas dar și prin ținută, și-a văzut încredințate numeroase așa-zise piese tematice, cele mai multe însă cântece pur și simplu patriotice, de care azi, de necrezut, ne rușinăm! Cornel însă transforma în șlagăr orice partitură, cel mai bun exemplu fiind Dulce Românie de George Grigoriu. (…) Cornel e un monument de optimism și veselie, nu l-au părăsit aceste calități nici azi, cînd e atât de încercat și când doar ochii îi râd la fiece amintire amuzantă. (…) Tot mai sper într-o minune, visând că într-o bună zi voi mai avea ocazia să-l prezint într-un spectacol pe bunul meu prieten, de care mă leagă atâtea amintiri frumoase ale tinereții noastre năvalnice...” (Octavian Ursulescu, fragment din Postfața cărții ”Zăpezile Copilăriei”).
Oana Georgescu, PR Event
Mobil: 0722.434.986 / 0744.654.838

marți, 19 mai 2015

RODICA ELENA LUPU - GALAŢI - LANSARE CARTE


SCARA CU FLORI

Urcăm cu inima uşoară
Cu-n trup care-a crescut treptat
Purtând în spate trista scară
A tot ce-a fost şi am uitat.

Ne avântăm pe calea înaltă
Purtând doar clorofila-n gând
Şi-apoi cu floarea laolaltă
Ne pomenim visând, cântând.

Iar când se-aprind din noapte zorii
Şi nu mai ştim ciopli lumina
Alunecăm pe scara florii
Luând în braţe rădăcina.

SCARA CU FLORI, de RODICA ELENA LUPU, 
din volumul ARTA DE A FI, antologie de poezie





luni, 18 mai 2015

SIMBIOZE LIRICE volumul 12, Editura ANAMAROL

Confluenţe Literare : SIMBIOZE LIRICE volumul 12: SIMBIOZE LIRICE volumul 12


Editor/ tehnoredactare RODICA ELENA LUPU
Coperta/grafica GEORGE ROCA

Pentru îndrăgostiţii de frumos, poeziile acestor poeţi sunt o recomandare obligatorie. De la strofe închinate dragostei, eternului, sacrului şi frumosului, până la meditaţii despre eul omului de creaţie, versurile lor înalţă, plac şi inspiră.
Poezia poeţilor: ION DODU BĂLAN, DAN BODEA, ION BRAD, MARIN BUNGET, RADU CÂRNECI, GEORGE CORBU, NICOLETA CLAUDIA DRĂGAN-BUCŞĂ, ADRIAN ERBICEANU, LAURENŢIU GHIŢĂ, GABRIELA HALE, TONY KLEIN, RODICA ELENA LUPU, CONSTANTIN MIRONESCU, LUCIAN MUNTEANU, DAN NOREA, CARMEN RODICA NOROCEA, MARIANA POPA, GEORGE ROCA, FILOTEEA BARBU STOIAN, ION VANGHELE este una caldă, chiar dacă posedă toate etichetele unei tăceri obişnuite, totuşi în rândurile poeziei lor, autorii ne destăinuie faţa tămăduitoare a tăcerii, o tăcere din care rodeşte înţelepciunea şi frumosul. Dacă îi doare dorul de mamă, îl vor spune încet, aproape tăcut în versuri cu esenţă, cu mesaj. Dacă îi apasă păcatul, vor scrie elegii în culorile scrumului tomnatic, iar dragostea şi durerea de ţară o vor fi tăcând în cel mai sublim mod: scriind.
Să scrieţi dragi poeţi şi în continuare şi să vă învrednicească Dumnezeu de gânduri frumoase şi de-acum încolo, pentru că oriunde şi oricând, să ştiţi, se vor afla suflete care vor dori mereu să vă asculte „tăcând”, aşa cum ştiţi doar
voi „să tăceţi”.

Editor, Rodica Elena LUPU
Membră a Uniunii Scriitorilor din România













duminică, 17 mai 2015

PRIN TINE - ATTRAVERSO TE, versuri, montaj Rodica Elena Lupu



PRIN TINE

Prin tine simt toata iubirea
Cprinsă-n calde mângâieri
Cu flori de gând şi dor simţirea
Că te iubesc mai mult ca ieri.

Prin tine să alerg fiorul
Cu revărsări de curcubeu
Îmbrăţişând în şoapte dorul
Iubindu-te mereu, mereu.

Prin tine mă trezesc la viaţă
Chemări ce înalţă rugăciuni
Păstrând în palme o speranţă
Iubirea ta face minuni.

Prin tine simt toata iubirea,
Tu, numai tu eşti visul meu,
Numai tu eşti iubirea mea,
Iubirea ta voi fi mereu.

Din volumul IUBIRE FĂRĂ TIMP/ AMORE SENZA TEMPO, de RODICA ELENA LUPU, Editura ANAMAROL, BUCUREŞTI, 2015
Traducere în limba italiană, SIMONA PUŞCAŞ

ATTRAVERSO TE

Attraverso te sento tutto l'amore
Abbracciati in calde carezze
Con fiori del pensiero e il sentimento di nostalgia
Ti amo oggi piú di ieri.

Attraverso te il brivido scorre
Lo sfogo dell' arcobaleno
Abbracciandoti sossuro il desiderio
Di amarti da sempre, per sempre.

Attraverso te si sveglia la vita
Richiamando in alto la preghiera
A mani giunte mantenendo la speranza
Che Il tuo amore fará miracoli.

Attraverso te sento tutto l'amore,
Tu, solo tu sei il mio sogno
Solo tu sei il mio amore,

Il tuo amore saro per sempre.


miercuri, 13 mai 2015

VEŞNICIA CLIPELOR versuri, videoclip, RODICA ELENA LUPU



VEŞNICIA CLIPELOR

Am lipezit în lacrimă fierbinte
Gândul de tine iar cu fir de lună
Dragostea mea brodată în cuvinte
Să fim mereu doar împreună.

Îneacă-mi răsuflarea cu iubire,
Nu lăsa dorul în amurg să moară
Şi scaldă-mă-n lumina din privire
Şi rătăceşte-mă-n tăceri de seară.

Să arzi în mine ca un foc nestins
Şi în amurg să te îmbeţi de mine,
Iar nopţile să le sfinţeşti în vis
Cu flori de suflet în culori divine

Acoperă-mă cu iubirea-ţi lină,
Dă-mi veşnicia clipelor vrăjite
Învăluie-mă-n unda de lumină
Ascunde-mă, în gândul tău, iubite!

marți, 12 mai 2015

LANSARE DE CARTE - RODICA ELENA LUPU - ALBA IULIA




CLIPA

Omul n-o ştie
n-o vede,
n-o ia în seamă.
Uneori o cheamă,
sau o blesteamă.
Atunci când devine fior
o scrie,
o cântă,
o poartă
Ca pe propria-i soartă.

Atenţie dar:
Clipa nu este har,
ci e drum
sau hotar!
..................
Din volumul FERESTRE COLORATE, de Rodica Elena LUPU


luni, 4 mai 2015

CÂNTĂ UN ARTIST - FUEGO, versuri RODICA ELENA LUPU



muzica, voce PAUL SURUGIU - FUEGO
versuri RODICA ELENA LUPU

moderator, realizator PAUL SURUGIU - FUEGO
producător VALENTINA HERŢA

Inregistrare din emisiunea 'Familia Favorit", 03 mai 2015, LAURA NICULESCU




RODICA ELENA LUPU - MELBOURNE - AUSTRALIA



Melbourne este capitala statului federal Victoria din Australia și este situat pe Râul Yarra
în apropiere de vărsarea acestuia în golful Portului Phillip.