vineri, 9 octombrie 2015

RODICA ELENA LUPU - GALA CELEBRITĂŢILOR ROMÂNIA-SPANIA


După Italia, „Gala Internaţională a Celebrităţilor”, organizată de către Televiziunea Română,  cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni s-a desfăşurat şi în Spania. Jurizarea premianţilor de la Madrid s-a efectuat la Bucureşti de către un juriu al cărui preşedinte a fost antrenorul de gimnastică, OCTAVIAN BELLU, iar vicepreşedinte, senatorul şi omul de televiziune, CRISTIAN TOPESCU. „Gala Internaţională a Celebrităţilor”Spania-România a fost difuzată la nivel internaţional de Televiziunea Română, prezentată de către MIHAELA SERBAN iar traducerea în limba spaniolă a fost efectuată de jurnalistul, FABIANNI BELEMUSKI.
TROFEUL CELEBRITĂŢII a fost acordat următoarelor personalităţi spaniole şi române, care au contribuit la dezvoltarea relaţiei dintre România şi Spania:
DISTINCŢIA DE ONOARE ŞI EXECELENŢĂ DIN PARTEA ROMÂNIEI
Alteţa Sa Regală, Don Leandro Alfonso de Bórbon Ruis 
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ
Manuel Fuentes Cabrera – locotenet general, preşedintele Gărzii „Reales Tercios” din Spania
PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN PICTOR ROMÂN DIN DIASPORA
Romeo Niram – pictor
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU PROMOVAREA CULTURII ROMÂNEŞTI ÎN SPANIA
Miguel Angel Galán Segovia – locotenent colonel în Garda Reales Tercios din Spania 
DIPLOMAŢIE
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ACTIVITATEA DIPLOMATICĂ DE SUCCES
Maria Ligor – Ambasadorul României în Regatul Spaniei
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ DIPLOMATICĂ
Petre Constantin – Consulul României la Madrid
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ACORDAT COMUNITĂŢILOR ROMÂNEŞTI ÎN DIASPORA
William Brînză – deputat în Parlamentul României
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS DIASPOREI ROMÂNE
Eugen Tomac – secretar de stat
Cezar Patriche – ministru, consilier al Economiei României în Spania
Bogdan Iosif – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului României în Spania
SPORT
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN PORTAR DIN LUME
Iker Casillas Fernández
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN FOTBALIST ROMÂN AL TUTUROR TIMPURILOR
Gheorghe Hagi
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ SPORTIVĂ
Gheorghe Craioveanu
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN CAMPION DE KICK-BOXING
 Emil Pop-Campion european la Kick-Boxing
CULTURĂ
PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU SPIJINUL ADUS INTELECTUALILOR ŞI ARTIŞTILOR ROMÂNI ÎN SPANIA
Horia Barna – profesor, traducător, editor, ex-director ICR Madrid
PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS INTELECTUALILOR ŞI ARTIŞTILOR ROMÂNI ÎN SPANIA
Joaquín Garrigós Bueno – doctor honoris causa, fost director al Institutului Cervantes din Bucureşti
PREMIU DE EXECELNŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ CULTURALĂ
Rodica Elena Lupu – scriitoare consacrată
PREMIU SPECIAL PENTRU ACTIVITATE DE SUSCCES
Valentin Potrivitu – promotor cultural
MUZICĂ
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ MUZICALĂ
Julio Iglesias – cântăreţ spaniol
PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA MUZICALĂ
Costel Busuioc – tenor
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN DIRIJOR AL ANULUI
Mihnea Ignat – director al Filarmonicii Universităţii din Alicante
PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERĂ COMPLEXĂ-ACTORIE, TELEVIZIUNE, MUZICĂ
Geraldine Larrosa Innocence – cântăreaţă 
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ ARTISTICĂ
Nicu Covaci- cântăreţ, compozitor şi liderul formaţiei Phoenix
CRITICĂ ŞI ARTĂ
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS CULTURII ROMÂNE
Mercedes Monmany – critic literar
PREMIU DE EXCELNŢĂ PENTRU CEL MAI BUN CRITIC DE ARTĂ
Dan Caragea – critic de artă, critic literar, fundador al Galeriei de Arte Nicole Blanco
PREMIU DE EXCELENŢĂPENTRU SUSŢINEREA ARTEI ŞI CULTURII ROMÂNEŞTI
Antonio Calderón de Jesús – analist şi critic de artă, proprietarul Galeriei Artejescal din Madrid
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN ISTORIC ŞI CRITIC DE ARTĂ
Lara Gala – istoric şi critic de artă în cadrul Universităţii Complutense din Madrid
PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA ARTISTICĂ
Bogdan Ater – artist plastic
PREMIU SPECIAL PENTRU SPRIJINUL ADUS POEZIEI ROMÂNEŞTI
M.i.e.d.h.o. – artist plastic
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE CULTURALĂ ŞI ARTISTICĂ
Tudor Şerbănescu – artist plastic
TEATRU
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ DESFĂŞURATĂ LA NIVEL INTERNAŢIONAL
Lorenzo Mijares – directorul Companiei de Teatru de Hemoficción din Barcelona
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS ROMÂNIEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR
José Antonio Himénes de las Heras – vicedecanul Facultăţii de Ştiintele Comunicării – Universitatea Complutense Madrid
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ DIDACTICĂ
Ioana Zlotescu Simatu – profesor de istorie universală
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ UNIVERSITARĂ
Cătălina Iliescu Gheorghiu – profesor universitar şi directorul Centrului Cultural al Universităţii din Alicante, preşedinta Asociaţiei Culturale ARIPI
SCRIITORI
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CARIERĂ COMPLEXĂ
Fernando Fernández-Savater Martín – scriitor, filozof, dramaturg, romancier
PREMIU SPECIAL PENTRU PROMOVAREA ARTEI ŞI CULTURII ROMÂNEŞTI
Fabianni Belemuski – scriitor, jurnalist, director al revistei Niram Art
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ACTIVITATEA CULTURALĂ DE SUCCES
Héctor Martínez Sanz – scriitor, filozof şi directorul Revistei Madrid en Marco
PREMIU SPECIAL PENTRU CEA MAI TÂNĂRĂ SPERANŢĂ A POEZIEI ROMÂNEŞTI
Maria Teodora Miclea
JURNALISM – TELEVIZIUNE
PREMIU DE EXCELENŢĂ ÎN JURNALISM
Kasandra Kalmann Năsăudean – important jurnalist român din diaspora
PREMIUL DE EXCELENŢĂ POST-MORTEM PENTRU CEL MAI BUN PRODUCĂTOR ROMÂN DE TELEVIZIUNE AL TUTUROR TIMPURILOR
Valeriu Lazarov – fost director general şi consilier al televiziunii Telecinco din 1985 până în 1994 şi un celebru realizator al Televiziunii Spaniole în anii 1970
PREMIU DE EXCELENŢĂ ÎN TELEVIZIUNEA SPANIOLĂ
Echipa emisiunii Babel-Antoni Font
ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU PROMOVAREA ROMÂNIEI ÎN SPANIA
Paulina Mircea – preşedinta Camerei de Comert, Industrie şi Turism Ramâno-Spaniole din Madrid
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU DEZVOLTAREA RELAŢIEI DE AFACERI ROMÂNIA-SPANIA
Mirko Maschio – ambasador de pace pentru România
PREMIU DE EXECELENŢĂ ÎN AFACERI
Ruxandra Ulici Focşa -proprietar al Restaurantului Acasă, câştigătoare a numeroase premii culinare
PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERĂ ADMINISTRATIVĂ
Florin Găiseanu Tutuleasa – preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Turism Româno-Spaniole din
PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU DEZVOLTAREA AFACERILOR ROMÂNEŞTI ÎN SPANIA
Nelu Bârsan – om de afaceri
PREMIU SPECIAL PENTRU SPRIJINUL ADUS INTEGRĂRII
Miguel Fonda Ştefănescu – preşedintele FEDROM
PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU ACTIVITATEA ADMINISTRATIVĂ ADUSĂ ÎN SPRIJINUL ROMÂNILOR
Agustín Gonsáles Plasensia – director emigraţie în cadrul Primăriei Coslada
JUSTIŢIE
PREMIU SPECIAL PENTRU PRIMUL AVOCAT ROMÂN ÎN SPANIA
Gianina Ionela Palade – avocat

25 de comentarii:

  1. O, felictari din inima, mandra sa va am prietena, distinsa Doamna a culturii romanesti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow!!!!Felicitari,Rodica,meriti din plin acest premiu!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari pentru premiul primit , care este binemeritat pentru activitatea depusa.
    Ma bucur mult pentru aceasta recunoastere !
    Inca o data: Felicitari din suflet !!

    RăspundețiȘtergere
  4. BRAVO, CU TOATA DRAGOSTEA, FELICITARILE NOIASTRE!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu stima va multumim pentru tot ce ne daruiti!

    RăspundețiȘtergere
  6. SINCERE FELICITARI DIN PARTEA NOASTRA!

    RăspundețiȘtergere