Powered By Blogger

vineri, 30 august 2013

ZIUA LIMBII ROMÂNE

Sărbătoarea a început sa fie celebrată în 1990 , la Chişinău,
sub numele de „Limba noastră cea română” sau „Ziua limbii române”. 
Din 2006, de 31 August este organizat în București, pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Concertul limbii române”, eveniment menit să promoveze libertatea de a vorbi limba română.

LIMBA ŞI ŢARA MEA

În limba mea eu m-am născut,

În limba mea eu am crescut,
În limba mea am învăţat,
În limba mea eu am cântat,
În limba mea am auzit, 
În limba mea eu am grăit.


În ţara mea eu am gândit, 

În ţara mea eu am muncit,
În ţara mea eu am trăit,
În ţata mea eu am iubit,
În ţara mea ştiu ce e dor,
În ţara mea aş vrea să mor!

 de Rodica Elena Lupu, 
                                                    2011, Editura ANANMAROL, Bucureşti

IUBIREA SFETNIC BUN



joi, 29 august 2013

ÎNTRE ANOTIMPURI


Din volumul INTRE ANOTIMPURI

CREAŢIE


În fine sunt satisfăcut,
Statuia mea arată bine,
Mâine toţi oamenii din lume
Vin ca să vadă ce-am făcut!

Sigur un murmur de uimire
Va izbucni spre cerul mut:
Solemnă, mare şi din lut
Pune pe veacuri stăpânire.

A mea creaţie, îmi place,
Cu plete în vânt şi cu colţi,
Cu degete băgate-n ochi,
Cu nări ardente şi spumoase.

Doamna e minunăţia
Pusă pe jaf îi e dorinţa
Şi e tocmai chintesenţa
Din istorie - PROSTIA.


HAOS


Din volumul HAOS

ALERGARE ÎN NORI


Atâta frig s-a condensate în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere în vidul pal dansând.

Norii se ţin în cârje de ninsoare
Vag timpul ţesătura şi-o complică,
Contururile ard în îngroşare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Culorile sunt reci şi părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite,
Sub răsuflarea serii albăstri.

Atâta timp s-a condensate în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier,
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

CLIPA / THE MOMENT - română / engleză, 2011


Din volumul CLIPA / THE MOMENT


         EFECTUL GLOBAL


Soarele a ruginit,
Lumina ca şpanul răneşte mortal,
Arborii goi şi-au defectat
Motoarele cu elice zburătoare.

Oamenii alungiţi, plini de găuri,
Străbătuţi de păsări şi maşini de călcat
Se întind pe tărgile trecerii de pietoni
Ca să moară.

Difuzoarele cântă,
Astronauţii înşurubează stele,
Calculatoarele socotesc
Eroarea erorilor.

Şi asta e tot,
Plictiseala sugrumă elanul vital
Global repartizat
Şi statistic.


GLOBAL  EFFECT



The sun has got rusty
The tin-flaked light can wound deadly
The leafless trees have broken down
Their propeller engines.

Elongated people, full of holes
Penetrated by birds and pressing machines
Lie down on stretchers of the zebra crossing
To die.

Speakers sing
Astronauts screw stars
Computers count
The supreme failure.

And that is all,
Boredom stifles the vital enthusiasm
Distributed globally
And statistically.

AUTOPORTRET / SELBSTPORTRAT - de RODICA ELENA LUPU


Din volumul AUTOPORTRET / SELBSTPORTRAT
       
CLIPA

Omul n-o ştie
n-o vede,

n-o ia în seamă.

Uneori o cheamă,

sau o blesteamă.

Atunci când devine fior

o scrie,

o cântă,

o poartă

Ca pe propria-i soartă.
Atenţie dar:
Clipa nu e un har,
ci e drum
sau hotar!


MOMENT


Niemand weiss es 
sieht es,

merkt es.

Manchmal wirdst du berufen

oder dazu verdammt.

Wenn die Erregung kommt

schreibt man darüber,

singt man darüber,

man trägt sie 

Wie das Schicksal.
Beachte darauf:
Momente sind keine Geschenke,
sondern Wege und
Grenzen!

miercuri, 28 august 2013

VIAŢA, versuri, montaj RODICA ELENA LUPU



 VIAŢA


Femeie ondulată asemenea apelor
Te văd şi mi-e sete de tine
Ca o cascadă curgându-mi între palme,
Ca un izvor.
Femeie ondulată asemenea curenţilor electrici
Formele tale se cabrează ciudat
Electrizate de verde, de roşu, albastru, de mov,
Ca un fulger
Cu o descărcare dragostea ne înlănţuie.
Femeie ondulată ca sunetul
Toată muzica luminilor cântă prin tine
Până şi harfe-n adâncul tău
Chitara trupului ce vibrând
Mă vrăjeşte.
Femeia ondulată ca lumina
Eşti o oglindă, eşti un cristal
În care chipul Domnului s-a reflectat odată, demult,
Pe vremea când mărul nu creştea pe aici
Şi trupul tău de miere şi păcat
Nu, nu era ca un şarpe ondulat.

Din volumul VOI TRĂI...CLIPA, de Rodica Elena LUPU, Editura ANAMAROL, Bucureşti

marți, 27 august 2013

CÂT MAI E VREME / ¿CUÁNTO TIEMPO QUEDA? - română/spaniolă, 2011, poezii


Din volumul CÂT MAI E VREME / ¿CUÁNTO TIEMPO QUEDA? :


SUNT


Sunt,
în umbra strivită de paşi,
în lacrima de nefericire,
în sufletul fără speranţă,
şi-n clipa uitată în mine.


Sunt,
în inima ce-şi doreşte
răsărit şi apus de soare.
Sunt,
ca să pot să strălucesc
ca stelele pe bolta mare.


Sunt,
să am clipe de iubire,
să te doresc măcar odată,
Sunt,
ca să vreau să mai fiu eu,
un om…. nu inimă de piatră.



           SON


Si es
aplastado en las sombras de los pasos
las lágrimas de tristeza,
el alma sin esperanza
momento y no me olvido.


Si es
en el corazón de lo que quieren
amanecer y el atardecer.
Si es
así que puede brillar
tan alto estrellas arco.


Si es
Tuve momentos de amor,
desea al menos una vez
Si es
a querer ser yo,
un hombre .... corazón no de piedra.

DAR, 2009 - poezii


Din volumul DAR:


VISUL MEU


Visez să fiu semănător de stele,
Sub plugul de argint al Ursei Mari,
În brazda cerului să înalţ castele,
Un Paradis de trandafiri solari.


Să-mi fie sfera nopţii simfonie
De rodnice mişcări şi armonii,
Cu galaxi-nflorind ca o câmpie,
Un labirint gingaş de melodii.


Şi toate împerună să îngâne,
Un trup imens de om Dumnezeiesc,
Ce-a semănat la început de lume,
Un Paradis de  stele ce plutesc.


Visez să fiu semănător de stele,
Sentinţa verbului să întrupeze iar
Din cosmosul de suflete rebele
Un Paradis de haruri pentru har.




CLIPA / IL MOMENTO - română / italiană, poezii, 2011


Din volumul CLIPA / IL MOMENTO:


                  UNDE?


M-am întrebat de atâtea ori,
unde se duce,
unde dispare
ceea ce am auzit,
când nu însemn
ceea ce am auzit?

A răspunde –
în uitare
este prea eliptic
şi prea complicat.

Dar ce e uitarea,
cea care înghite tot
ce nu e adăpostit
în cuvinte?

Ce este prăpastia
deasupra căreia
verbul a trăi
se lasă suspendat
de verbul a scrie
iar lumea însăşi
devine o poveste
care aşteaptă
să fie citită
cuvânt de cuvânt?

O poveste scrisă
cu greu,
literă de literă
şi silabă de silabă,

la sfârşitul căreia
aşteaptă,
ameninţătoare
asemenea sfinxului,
întrebarea:
Unde dispare,
unde se duce
ceea ce nu e scris,
trăit fiind?

Dar ceea ce nu e nici trăit?


13 decembrie 2010

DOVE?


Mi sono sempre domandata,
Dove va,
dove scompare
ciò che ho sentito
quando non  mi segno
quanto ho sentito?
Rispondere-
nell’oblio
è troppo ellitico
è troppo complicato
Ma che cos’è la  dimenticanza
quella che ingoia tutto
ciò che non è custodito
in parole?
Che cosa è il dirupo
sull’orlo del quale
il verbo vivere
si lascia sospeso
del verbo scrivere
e il mondo stesso
diventa una storia
che aspetta
essere letta
parola per parola?
Una storia scritta
difficilmente,
lettera per lettera
e sillaba per sillaba,
alla fine della quale
aspetta,
minacciosa,


come la Sfinge,
la domanda:
dove sparisce,
dove va
ciò che scritto non è
vissuto essendo?
Ma ciò ancora vissuto non è?


13 dicembre 2010

AUTOPORTRET / AUTOPORTRAIT - română/ franceză, 2010



Din volumul AUTOPORTRET / AUTOPORTRAIT, 2010

        ZĂPADĂ


Degetele tale
mi-au oprit privirea.

Degetele tale
Sufletul mi-au nins.

Degetele tale
Mângâiere oarbă.

Degetele tale
Cântecul mi-au prins.

Călăuze calme,
Fragede poteci,
Degetele tale
Peste mine
Reci.


            CHUTE DE NEIGE


Les doigts de ta propre main
obnubilèrent mon regard.

Les doigts de ta propre main
Enneigèrent mon âme.

Les doigts de ta propre main
Telle une caresse aveugle.

Les doigts de ta propre main
Saisirent mon chant, ma flamme.

Cicérones bien tranquilles,
Moult tendres sentiers,
Les doigts de ta propre main
Au-dessus de moi,
Frais.



SERI DE VARĂ, versuri, montaj RODICA ELENA LUPU




sâmbătă, 24 august 2013

MULŢUMESC DE ÎNTREBARE, din volumul LUME MULTĂ, OAMENI PUŢINI de Rodica Elena LUPU


Mulțumesc de întrebare

În sfârşit, mi-au dat drumul din spital. A trebuit să locuiesc la cineva în chirie căci casa mea, după tragicul incendiu, nu mai era decât o ruină. Am greutăţi cu deplasarea; pentru nimic în lume nu mă pot obişnui cu cârjele. Important e că nu mi-am pierdut complet vederea; văd ca prin ceaţă. Medicii mi-au spus că trebuie să am răbdare; s-ar putea cu timpul, să văd iar normal. Poate se va întoarce şi Roxana. Nu pot să fiu supărat pe ea că a plecat: nu prea arăt a Făt-Frumos cu capul bandajat şi cu cârje. 
Stăteam la barul gazdei mele de la parterul casei la o cafea şi mă căzneam să citesc din ziare măcar titlurile scrise cu litere mari ale articolelor, când lângă mine s-a aşezat Gicu. M-a lovit amical pe spate şi junghiul mi-a amintit de coastele fracturate. 
-Ce faci bătrâne? 
-Să trăieşti, cum îţi merge? l-am întrebat când l-am recunoscut după voce. 
-Să nu mă mai întrebi! Trăiesc clipe de groază. Mi s-a stricat aparatul electric de ras, de pe parbrizul maşinii mi-a furat cineva ştergătoarele, dar asta n-ar fi fost nimic, închipuie-ţi, nu-mi pot scoate inelul de pe deget şi culmea nenorocirii mi s-a ars siguranţa la priză. Nu mai pot! Sunt disperat, nu găsesc baterii pentru radioul meu portabil, aşa că vezi câte pătimesc…Este un an catastrofal…Dar tu, cum te lauzi?…Cum îţi mai merge? 
Am pipăit zaharniţa de pe masă şi am fost foarte mândru că am reuşit să-mi pun o bucăţică de zahăr în cafea. 
-Mulţumesc de întrebare. Acceptabil…
Din volumul LUME MULTĂ, OAMENI PUŢINI de Rodica Elena LUPU, 
Editura ANAMAROL, 2013