miercuri, 28 septembrie 2016

RODICA ELENA LUPU ŞI AZOREL - 25 Septembrie 2016

  

De ce e câinele cel mai bun prieten al omului?  Iubitorii de câini au ştiut întotdeauna, intuitiv: că prietenii lor câinii percep iubirea şi afecţiunea. Similarităţile dintre creierul omului şi cel al câinelui explică prietenia multimilenară dintre aceştia.


marți, 27 septembrie 2016

RODICA ELENA LUPU - FARMECUL TOAMNEI...



De pe culme când priveşti
Toamnă eşti fermecătoare
Chiar dacă ne pedepseşti
Cu a frunzelor ninsoare...

FARMECUL TOAMNEI, 
din volumul CÂT MAI E VREME, 
de Rodica Elena Lupu
Editura ANAMAROL, 2010

sâmbătă, 24 septembrie 2016

miercuri, 21 septembrie 2016

MAMA ŞI FATA, LA 18 ANI - O PARTE DIN MINE

  


Un vis devenit realitate!
Vă doresc să aveți un zâmbet luminos și un gând bun puse mereu deoparte pentru zile negre.
Vă doresc ca visele să vă devină o realitate frumoasă.
Vă doresc o viață plină de frumusețe!

marți, 20 septembrie 2016

RODICA ELENA LUPU - ALBA IULIA - LANSARE DE CARTE



Oriunde m-ar duce valul, mă cheamă la el Ardealul…  
Aici, la Alba Iulia-n Cetate, în inima străveche a ţării la 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Naţională a proclamat unirea Transilvaniei cu România, şi tot aici, s-a cântat atunci Deşteaptă-te, române!, devenit astăzi imnul de stat al României. 
Visul de veacuri s-a împlinit. Ideea cea milenară a devenit o realitate. Măreţul act, cu putere de lege şi plebiscit, de la Alba Iulia, fără seamăn în analele istoriei, e democratic prin formă şi fond. Ziua de 1 Decembrie a devenit Ziua Naţională a României, sărbătorită de toţi românii, de toţi cei care au în piept o inimă română.
România Mare a fost un vis, un ideal plutind în legendă, cei ce-l întruchipaseră măcar puţin timp - Mihai Viteazul - şi locurile de care se legase fapta lor - Alba Iulia -, deveniseră mituri naţionale. A mai trecut timp până când o generaţie, cea care s-a afirmat pe plan cultural şi politic, când veacul 19 se sfârşea şi când cel nou începea, a simţit, înaintea tuturor jocurilor diplomatice, a tuturor confruntărilor militare, - într-o Europă în care „epoca cea frumoasă” îşi desfăşura freneticele plăceri şi bucuria de a le gusta fără o clipă de răgaz - că a bătut ceasul. Că valsul, french-cancanul, şampania şi paietele sunt ale altora, iar lor le este dată lupta.
Şi cu o pasiune, cu o ardoare ieşită din comun, într-o splendidă unitate, pe care cultura românească cred că n-avea s-o mai împlinească de atunci, au intrat în marea bătălie paşnică, dusă cu armele spiritului, pentru a sădi în inimile tuturor idealul şi realitatea României Mari. Un ideal căruia i-au dedicat o operă, fie versuri, fie cărţi, fie studii, fie articole, fie cântece şi – peste munţi – i-au dedicat o acţiune civică pentru care unii aveau să plătească, nu o dată, cu închisoarea.

Pe atunci nu se vorbea şi nici nu se imagina existenţa sondajelor pe care analiştii şi directorii institutelor de specialitate ni le-au prezentat înainte şi după invitaţia de la Praga, care arătau procentul mare al românilor care doresc şi aprobă integrarea în NATO. Atunci exista doar starea de spirit care nu putea să măsoare în procente, dar care, în momentele grele, s-a dovedit cel mai sensibil, cel mai exact barometru al opiniei publice. Acea stare de spirit datorită căreia, din moment ce războiul s-a declanşat, oamenii au luptat, au îndurat, au suferit şi au învins. Şi la capătul acestor lupte şi suferinţe, a fost acea adunare populară de la Alba Iulia, care consfinţea un vis sau mai bine zis care făcea ca visul de secole să devină realitate.
Născută fiind la Războieni-Cetate, judeţul Alba, aici, la Alba Iulia în Cetate, la Casa de Cultură am fost invitată şi am acceptat cu plăcere să lansez cartea mea "Ferestre colorate" şi CD-ul "Cât mai e vreme".


Îmi amintesc despre primul ghiozdan, degetele pline de cerneală...Trecut-au anii, cum trecură... De câte ori ajung la Războieni  aprind o lumânare la mormântul părinţilor mei, care-şi dorm somnul de veci în curtea bisericii, Dumnezeu să-i odihnească în Pace. 
Trecutul, este o parte din noi înşine, cea mai importantă parte. Valul care ne poartă, seva care ne dă viaţă, ne vin din trecut. Ce-ar fi oare un copac fără rădăcină? Ce-ar fi fluviul fără izvor? Ce-ar fi un om fără trecutul său?  
 Oriunde m-ar duce valul, mă cheamă la el Ardealul…   

Fragment din Românie, plai de dor
de Rodica Elena Lupu
Editura ANAMAROL, 2004

luni, 19 septembrie 2016

RODICA ELENA LUPU - EDITURA ANAMAROL - LANSARE CĂRŢI ÎN "ORAŞUL FLORILOR" - TIMIŞOARA, CAPITALA EUROPEANĂ A CULTURII ÎN 2021



Razele sorelui de dimineaţă mângîie Oraşul florilor”, Timişoara... Este, oficial! Decizia Juriului Internaţional delegat de Uniunea Europeană, care a venit la Bucureşti să stabilească ce oraş din România va fi investit cu râvnitul titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2021 a dat prestigiosul titlu oraşului Timişoara. 

Evenimentele de la Timişoara – încă nu suficient clarificate – au avut, în principal, meritul de a arăta lumii o altă faţă a românilor. Că acest lucru s-a întâmplat într-un loc în care românismul este o idee de solidaritate culturală, mai mult decât un dat etnic, mi se pare a fi, de departe, aspectul cel mai încărcat de semnificaţii. Pentru că sub călcâiul dictaturii au fost strivite şi conştiinţe ungureşti, şi săseşti sau şvăbeşti, şi sârbeşti, şi bulgăreşti sau ţigăneşti, şi evreieşti, nu doar româneşti. 






Acum, după aproape 27de ani, la Timişoara a rămas amintirea incandescenţei acelor zile. Viaţa are tipicul său şi după zbuciumuri majore, existenţa se reaşează în tiparele obişnuite. Timişorenii au modestia oamenilor care ştiu că ceea ce au făcut, trebuia făcut. Că odată datoria împlinită, eroii se întorc la locurile lor. Şi-şi văd de treabă... Mai grav mi se pare faptul că dincolo de zidurile Timişoarei, oamenii încep să uite. Sau să trateze cu indiferenţă ceea ce au realizat semenii lor din oraşul de pe Bega. Uitând aceste lucruri, sunt în pericol de a ignora ceea ce ar putea face ca astfel de lucruri să se repete. Or, aşa ceva nu trebuie, nu poate să se întâmple. Este motivul pentru care mă închin şi las gândul să-mi cutreiere în voie, în Piaţa Operei, printre cei care astăzi sunt sau nu mai sunt... printre cei care se vor bucura în anul 2021 când "Oraşul florilor" - Timişoara va fi Capitala Europeană a Culturii.

A consemnat Rodica Elena Lupu
                           

RODICA ELENA LUPU - ACADEMIA DI ROMA



În anul 1920 Parlamentul României aproba o lege – inspirata si promovata de istoricul Nicolae Iorga (1871-1940) si de arheologul Vasile Pârvan (1882-1927) - care prevedea crearea de academii române în strainatate: Scoala româna de la Fontenay aux Roses la Paris si Scoala Româna la Roma. Scopul lor era perfectionarea tinerilor români în domeniul stiintelor umaniste (filologie clasica si moderna, istorie si arheologie), al artelor plastice si arhitecturii. La 8 iulie 1921 Guvernatorul Romei punea la dispozitia României un teren în Valle Giulia în scopul construirii “unei cladiri destinate exclusiv ridicarii unei Academii Române de Istorie, Arheologie si Arte Frumoase”. Scoala si-a început activitatea în data de 1 noiembrie 1922 într-un sediu provizoriu în Via Emilio de’ Cavalieri 11. Sediul actual, inaugurat în ianuarie 1933, a fost ridicat sub conducerea arhitectului Petre Antonescu, costurile lucrarii fiind sustinute de Banca Nationala a României. La acea datã British School functiona deja într-un palat vecin, iar academiile straine aparute în deceniile urmatoare au transformat, pe drept cuvânt, Valle Giulia într-o „Valle a Academiilor”.
În întreaga perioada 1922 - 1947 la Scoala Româna au fost trimisi de universitatile din Bucuresti, Cluj si Iasi (iar pâna în 1940 si de universitatea din Cernauti) cei mai buni licentiati din domeniile arheologiei, istoriei, filologiei, artelor frumoase si arhitecturii. Bursele erau acordate de Ministerul Instructiunii publice de la Bucuresti, iar Academia Româna exercita patronajul asupra activitatii stiintifice a Scolii. Circa 170 de tineri români au beneficiat de stagiul la Scoala Româna/Accademia di Romania din Roma, devenind ulterior personalitati cunoscute în România si în strainatate.
Întemeietorului Scolii si primului sau director, Vasile Pârvan (1922-1927), i-au urmat la conducerea Accademiei di Romania G.G. Mateescu (1927-1929), Emil Panaitescu (1929-1940), Dumitru Gazdaru (1940-1941) si Scarlat Lambrino (1941-1947).În 1923 a fost publicat primul volum din anuarul Scolii (Ephemeris Dacoromana), care reunea studii de istorie, arheologie, istoria artei si arhitectura, filologie clasica si moderna, istoria literaturii - studii semnate de membrii Scolii. Pâna în 1945 s-au publicat zece volume ale acestui anuar. Din 1925 a fost lansata o noua publicatie - Diplomatarium Italicum, care prezenta colectii de documente privind istoria si cultura românilor culese din bibliotecile si din arhivele italiene (patru volume publicate pâna în 1939). Periodic se organizau expozitii de arta plastica si de arhitectura ale bursierilor.Biblioteca Scolii ajunsese la peste 13.000 volume în preajma celui de-al doilea razboi mondial. Printre cei care au conferentiat la Accademia di Romania au fost Th. Ashby, Chr. Huelsen, Jérôme Carcopino, Émile Mâle, Giulio Quirino Giglioli, Adolfo Venturi, Cesare de Lollis, Vittorio Rossi, L. Curtius, Ettore Pais, Roberto Paribeni, R. Bianchi-Bandinelli, A. Maiuri. În 1945 Accademia di Romania a fost unul din membrii fondatori ai Uniunii Internationale a Institutelor de Arheologie, Istorie si Istoria Artei din RomaÎn 1947 autoritatile române au hotarât închiderea institutiei. Între 1947 si 1969 Accademia a ramas închisa, cladirea degradându-se treptat. În 1969, în perioada „dezghetului” relatiilor dintre România comunista si Occident, în sediul Accademiei s-a deschis „Biblioteca Româna de la Roma” condusa, initial, de italienistul Alexandru Balaci.  



Abia în anul 1990, dupa caderea regimului totalitar de la Bucuresti, institutia si-a schimbat din nou statutul, redevenind Accademia di Romania din Roma                                                       
Directorii care s-au succedat - Zoe Dumitrescu Busulenga (1991-1997), Marian Papahagi (1997-1999), Dan Eugen Pineta (2001-2008) – au readus, treptat, institutia la menirea ei initiala. Din 1999 se acorda bursele „Vasile Pârvan” în domeniile traditionale de specializare post-universitare sau post-doctorale. În anul 2000 s-a reluat publicarea anuarului Ephemeris Dacoromana, iar în 2005 Accademia di Romania a fost reprimita în Uniunea Internationala a Institutelor de Arheologie, Istorie si Istoria Artei din Roma. Dupa înfiintarea, în 2003, a Institutului Cultural Român, Accademia di Romania a preluat si sarcinile specificeunui institut cultural românesc în strainatate.
Accademia di Romania îsi desfasoara activitatea în baza Acordului Cultural dintre guvernul român si guvernul italian. Gestiunea Accademiei este încredintata Ministerului Afacerilor Externe al României, activitatile sale stiintifice fiind coordonate de Academia Româna si Ministerul Educatiei de la Bucuresti, iar cele culturale de catre Institutul Cultural Român. 


Fiind la Congresul Academiei Romano-Americane de Arte şi Ştiinţe, la Roma, am vizitat Academia di Romania unde ne-a întâmpinat cu plăcere, doamna director Daniela Crăsnaru si Daniela Ispas.
Pe rafturile Bibliotecii se afla peste 35 000 da carti printre care si treizeci de carti semnate si editate la Editura ANAMAROL de mine 20 de antologii de poezie SIMBIOZE LIRICE şi proză SCRIPTA MANENT şi 10 carţi, volume de poezii şi romane semnate Rodica Elena Lupu. Numărul acestora va creşte în viitor.

A consemnat Rodica Elena Lupu

duminică, 18 septembrie 2016

FOCUL PURPURIU, versuri Tony Klein, fond muzical Richard Clayderman -"Feelings", montaj Rodica Elena Lupu





Focul purpuriu
Sufletul mi-e plin de tine şi de inima ta.
De inima ta care-n jur răspândeşte doar iubire,Iubirea ta clocotitoare ca un foc sacru,Un foc purpuriu, un foc fără sfârşit…Când mi-ai apărut în viaţa, mi-ai dat aripi.Mi-ai dat aripi ca să pot zbura către tine iubitoŞi mi-ai înins mâna, ca să mă iei cu tine În cuibul nostru de iubire,Cuib de unde niciodată nu vom mai pleca…

versuri Tony Klein

sâmbătă, 17 septembrie 2016

RODICA ELENA LUPU - AM VIZITAT CASCADA NIAGARA

Aflată la graniţa dintre Canada şi Statele Unite ale Americii, cascada Niagara este, potrivit Guinness World Records, cea mai vizitată cascada din lume, cu peste 22 milioane de turişti pe an. Este considerată cea mai frumoasa cascada din lume, a cincea atracţie turistică la nivel mondial, situându-se înaintea parcurilor de distracţii Disney, Catedralei Notre-Dame din Paris şi a Marelui Zid din China.
Cascada se afla pe râul Niagara, care curge între Statele Unite si Canada de la Lacul Erie pâna în Lacul Ontario.
Cascada Niagara, potrivit specialiştilor, s-a format în urmă cu 12.000 de ani, cand procesul de retragere al gheţarilor spre nord a determinat scurgerea apei din lacul Erie spre povarnişul Niagara, din sudul orasului Ontario până la Rochester. De atunci, eroziunea a împins în jur de 11 km in amonte, formand defileul Niagara. Obiectivul este divizat in doua parti de Insula Goat.

Partea mai mare, cea din stânga (canadiană), se numeşe Horseshoe Falls si are o inalţime de 56 de metri, iar lungimea crestei este de aproximativ 670 metri. Cealalta parte, American Falls, din jumatatea dreapta, are o inaltime de 58 de metri si lungimea crestei de doar 320 metri.
Din cauza caderii puternice de apa - peste cinci milioane de litri pe secundă - se formează o ceaţă care cu lumina soarelui, dă naştere curcubeelor.



Am vizitat regiunea cu multe parcuri, rezervatia Niagara State Park fiind unul dintre ele. Înfiinţat in anul 1885 acesta este cel mai vechi parc din zona. Aici există un turn de observaţie, lifturi care coboară la baza cascadei si de unde se pot face excursii cu barca la baza cascadei americane. Cascada poate fi văzuta din parcuri situate pe ambele maluri ale răului cu acelaşi nume, din turnuri de observare, din bărci, din Insula Goat si de pe podul Rainbow, aflat la mica distanţă.
Pestera Vanturilor, situata in spatele unei perdele de apă lângă baza cascadei poate fi şi ea vizitată  Pe timpul noptii, cascada este luminată cu reflectoare puternice, multicolore, oferind un spectacol impresionant.

Cascada Niagara, constituie granita naturală dintre SUA şi Canada, desparte statul Ontario (Canada) de statul New York (America de Nord).